"Realitate"... Așa o fi?

Suntem aşa fragili, părem duri la exterior, părem rezistenţi, părem că suntem indestructibili, când de fapt nu este aşa, când de fapt ne frângem ca o frunză toamna, ca o trestie bătută de vânt. Nimic nu este ceea ce pare, la fel nici noi nu suntem ceea ce părem, totul poate dispărea la o singură bătaie din palme, la un singur pas greşit.

Avem la exterior scutul acesta numit caracter care ne apără de tot ceea ce se afla în jurul nostru, iar la interior suntem moi şi sensibili, de aceea nimeni nu îşi arată adevărata “față” a sentimentelor, de teamă să nu fie rănit.

Dar cu ce ne ajută acest scut? Sunt momente în viața asta, în care nici orgoliul, nici caracterul puternic nu ne lasă să trecem peste. Când încercăm din răsputeri să ținem pentru noi tot ce simțim, dar nu reușim.

Și când viața pare frumoasă, când ni se pare că tot ce se întâmplă e bine și nimic nu poate schimba asta, atunci se întâmplă ceva și toate se dau peste cap.

Cel mai rău e când pierdem pesoane dragi sufletului nostru, când nu putem să le aducem pe calea cea bună, chiar dacă asta e tot ce ne putem dori în acel moment. 

  

În viaţă nu e totul roz. Dar doar tu decizi ce faci şi cum gestionezi situaţia. Poate că este o chestie de perspectivă, cine ştie, însă eu nu cred în extreme. Nu cred nici în optimismul exagerat, dar nu cred nici în pesimism. Dacă te plângi, te ajută la ceva? Poate că pe unii îi ajută puţin, însă, chiar şi în aceste condiţii, dacă nu depăşesc stadiul şi nu trec de perioada plânsului, îi vor îndepărta pe cei din jur şi oricum nu vor fi fericiţi pentru că se vor plânge constant şi, încet-încet, viaţa lor va fi doar în nuanţe de gri.

 Viața e frumoasă, chiar dacă are și zile bune și mai puțin bune.

 P.S: Orice ar fi, familia e cea mai importantă.  

  Mădă (Plăcințică)