Ea s-a apropiat, iar el i-a întins un pahar cu vin. După un moment de tăcere, el i-a spus ca și cum abia se trezise dintr-un vis.
- Nu ești cum mă așteptam!
- Dar cum vă așteptați să fiu ? l-a intrebat ea în același fel.
- Ca celelalte, i-a răspuns tânărul sec, apoi s-a așezat în fotoliu lângă șemineu. Dama s-a apropiat de el, l-a cuprins cu brațele de după umăr, masându-l ușor.
- Vei vedea, domnul meu, că nu am intențiile pe care le credeți.
- Mă faci curios, a spus el, apoi i-a luat mâna delicat și și-a mai turnat un pahar cu vin.
- Am auzit că sunteți un domn foarte bogat.
- Așa sunt bârfit acum în societate? i-a spus el zâmbind trist. Părea interesat de ceea ce vorbeau. Și-a reluat locul în fotoliu și privea atent la flăcările roșiatice care îi luminau privirea întunecată, sorbind pahar după pahar. Arăta atât de mâhnit și frustrat încât chiar și doamnei îi trezea un sentiment de compasiune.
- Mai bine ai spune servitorilor să pregătească camera, în curând vine dimineața, l-a îndemnat ea, împingându-l de la spate, vizibil neliniștită.
- Dacă n-aș ști, aș putea spune că vrei să scapi de mine.
- Nicidecum, dar dacă vă mai las puțin veți fi beat de tot. "În sfârșit, a plecat" și-a spus ea ușurată. O dată ce s-a văzut singură a început să caute foarte grăbită ceva de care viața ei părea să depindă - un colier cu nestemate ce era în familia nobilului de generații și pe care ea trebuia să-l fure. Nu era ca orice damă de companie, era specializată în furturi și crime.
- Asta e! și-a spus ea dând la o parte tabloul cu femeia cea frumoasă. Pentru o clipă s-a oprit, privind spre ea jenată, dar sentimentul a trecut imediat ce a auzit pași răsunând cu ecou de pe hol. A deschis ușița seifului, forțând-o cu un pumnal mic și a luat colierul. În momentul acela un servitor a intrat:
- Domnul vă așteaptă, i-a spus el uitându-se suspicios spre ea, vă... conduc ?
- Da, sigur, i-a răspuns ea zâmbind. După ce a condus-o, servitorul s-a întors în salon. A dat la o parte tabloul care era așezat strâmb și a văzut ușa seifului deschisă, iar colierul dispărut.
- Știi a ce miroși? a întrebat-o tânărul, adulmecându-i încet gâtul albicios și umărul gol.
- A iasomie? a șoptit ea cu o voce tremurată. Era neliniștită, își frământa mâinile și broboane de transpirație îi apăreau pe frunte.
- Nu! A frică, îmi place mirosul fricii ...
- Colierul, stăpâne, a dispărut! Fata a făcut ochii mari și a început să respire greu. El a dat-o violent la o parte și a fugit în salon. "M-a descoperit, trebuie să plec", și spunând asta și-a tras rochia înapoi și a fugit, lăsându-și șalul pe marginea patului.
- Este imposibil, acel colier era în familia noastră de generații. Bunica, mama, chiar și Eleonor l-au purtat. Cum s-a putut întâmpla. De dimineața era aici, iar acum... dama !
- Stăpâne, nu-i aici, a spus Milton răsuflând din greu, a fugit în pădure.
- După ea ! Ce mai stați ? Pe cai, și porniți după ea, a strigat el, iar ecoul cuvintelor sale a răsunat puternic în castelul gol. Nu poate să fie prea departe. Milton, pregătește caii și așteaptă-mă, urc și eu. Ceilalți s-o ia înainte.
- Da, stăpâne ! Ați auzit ?! Pe cai !
Era ciudat să vezi vreo trăsură sau pe cineva călărind pe domeniul Lordului Hatway. El nu mai ieșise de la moartea soției sale, singurii care ieșeau erau doar servitorii. În această noapte, însă, se auzeau venind din partea conacului Hatway strigăte, tropote de cai și împușcături - toate pentru o damă.
"Nu pot sa scap de ei, ce mă fac?" își spunea ea în timp ce alerga fără să vadă unde. Se lovea de crengi joase și rochia ei se agăța întruna. Nu putea să scape de ei, iar câinii au ajuns-o.
Deodată o împușcătura a brăzdat vântul rece.
V-a continua...
