Juniorii la Zilele Liceului "Andrei Mureşanu"

Într-o societate tot mai afundată în "negriciune", pun următoarea întrebare: "Cine este Sfântul Andrei?", o întrebare ce ridică multe semne de întrebare. Sfântul Apostol Andrei este "cel dintâi chemat" pentru a deveni "pescar de oameni", alături de fratele său Simon, cunoscut ca Sfântul Apostol Petru. De asemenea, Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul patriei noastre, alături de Andrei Mureşanu, este părintele spiritual al liceului nostru.
După "Balul Bobocilor" care ne-a lăsat un sentiment plăcut, a urmat "Ziua Liceului"(30 noiembrie). Fiind "boboci", nu am ştiut "cu ce se mănâncă", aflasem doar că "vor fi ceva activităţi", la care vor participa elevii.
Spectacolul a fost unul de excepţie, fapt pentru care pot spune: "Mureşenii au talent!", lăsând modestia, suntem un liceu plin de artişti! Actori, cântăreţi şi dansatori, este plin liceul de ei!
Paradoxal, la acest spectacol, am avut şi "participanţii noştri", pe această cale o felicit pe Bianca pentru prestaţia sa impecabilă, individuală şi în grupul vocal, dar şi pentru faptul că a fost prima care "ne-a reprezentat" clasa pe scenă!
Dar contribuţia clasei noastre nu a fost doar în spectacol. Elevii clasei a IX-F, aşa bobocei cum erau, au participat şi la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice! Cele două Mădăline (Tic-Tac şi Flash), alături de Andreea şi Bianca, au prezentat două interesante comunicări privind imaginea Sfântului Apostol Andrei în iconografie şi pictură. Dar... nu doar fetele au participat la importantul eveniment, ci şi băieţii clasei au fost reprezentaţi de Raul şi de subsemnatul.
La această "Sesiune de Comunicări", probabil, cu toţii am debutat cu o mică reticenţă explicabilă
prin lipsa de experienţă..., prin teama că vom greşi în faţa profesorilor şi a colegilor din clasele mai mari..., pentru ca, în finele Sesiunii, totul să iasă perfect!
Ce pot spune despre Sesiune? A fost o experienţă grozavă, care ne va ajuta pe viitor şi a fost un "nou" prilej de-a ne integra, mai uşor, în colectivul liceului!
R.M

Dama de companie

Episodul 3: Zorii unei zile noi
                                                                    De M. Marta                      

    O durere puternică a cuprins pieptul fetei, apoi i s-a făcut frig şi tot ce mai simţea erau frunzele reci lipindu-i-se de corp în timp ce se rostogolea pe pământul îngheţat. Totul s-a întunecat în jurul ei, în timp ce amintiri uitate se derulau prin faţa ochilor ei inchişi.

- Ce-a fost asta? a strigat furios contele, dându-se jos de pe cal.

- Eu..., stăpâne, am văzut-o, dar ea nu s-a oprit, am încercat să o opresc dar n-am putut.

- Aşa că ai tras în ea. Dacă ai omorât-o, te îngrop odată cu ea! şi spunându-i asta l-a trântit la pământ. Scotociţi în continuare, dacă e rănită nu va mai putea merge mult, mai ales pe frigul ăsta.

- Stăpâne, dar dacă fata e moartă?

- Roagă-te să nu fie!

- Nathan, este trecut cu mult peste miezul nopţii, este întuneric beznă şi foarte frig. Împuşcată, nu are nicio şansă să reziste noapte asta, dar chiar dacă am căuta-o până dimineaţă nici noi nu avem şanse să o găsim, mai bine renunţăm. Îi căutăm dimineaţă cadavrul, i-a spus Milton încercând să-l liniştească.

    După cateva momente de ezitare, contele a răspuns:

- Bine, mergeţi la culcare, mâine în zori ne trezim să o căutăm, şi spunând asta a pornit în galop spre conac.
    De dimineaţă el aştepta în faţa ferestrei, fără să fi dormit prea mult.
- Cine-i acolo?
- Eu sunt, Nathan, i-a răspuns Milton.
- M-ai speriat. Au pregătit caii?
- Da, te aşteaptă să le dai ordinul de pornire.
- Crezi că mai trăieşte, Milton? l-a întrebat Nathan posomorât pe cel în care avea cea mai mare încredere.
- Tu ai vrea sa trăiască?
- Moartea ei pe pământurile mele mi-ar putea aduce probleme, a răspuns el încurcat.
- Lasă asta, e doar o damă de companie, nu i-ar simţi  nimeni lipsa.
- Oricum, trebuie să o găsim, colierul este la ea.
- Şti Nathan... nu ţi-am mai văzut de mult privirea asta.
- Ce privire?
- Privirea asta, ai o stralucire în ochi pe care am crezut că ai pierdut-o de mult.
- Nu ştiu despre ce vorbeşti.
- Lasă..., să mergem să-ţi căutăm dama!
    Căutările au continuat, fără noroc însă. După masă le-au reluat, înecpând cu locul de unde fusese împuşcată fata iar pe crengile unui trunchi de copac doborât, unul dintre cei care căutau a gasit o bucată de material roşu, întocmai ca rochia ei. Coborând mai jos, a găsit-o aproape moartă şi îngheţată, cu o rană sângerie înspre umărul drept.
- Am găsit-o dar e aproape moartă, a strigat el celor de sus. 
    Nathan a dus-o la conac iar Milton s-a dus după doctor. Nu erau prea multe speranţe pentru ea, dar doctorul le-a spus într-un târziu:
- A avut mare noroc, este o copilă tare puternică dacă a rezistat o noapte întreagă în frig şi împuşcată. Nu ştiu dacă va trăi, rana este destul de gravă, dar va fi mai bine.
- Vă mulţumesc, doctore!
- Orice pentru dumneavoastră, lord Hatway, dar suneţi-mi cum s-a întâmplat?
- A fost un accident, a intervenit Milton grav, se pierduse, iar servitorii au crezut că este o hoaţă.
- Ei, se poate întâmpla oricui. Are nevoie de multă odihnă, să nu fie deranjată sau speriată şi să îi daţi medicamentul zilnic. La revedere!
- La revedere, doctore Prettson!
    Contele s-a îngrijit personal de fată, lăsând doar două cameriste să îi schimbe aşternuturile sau să o schimbe pe ea. Cum trecea timpul, zilele i se păreau mai lungi, i se părea  mai grea aşteptarea ca ea să-şi revină şi realiza că nici măcar numele nu i-l aflase.
    Toate până într-o zi, câteva zile mai târziu, când din camera ei Nathan a auzit pe cineva vorbind.
- Ah, ce mă doare, a spus ea ridicându-se un pic, apoi a căzut iar pe perina moale. Unde sunt, ce-am păţit, a şoptit ea bulversată? Cum am ajuns aici?......A început să-şi amintească de conte, de seara pe care şi-o petrecuse cu el, de faptul că trebuia să fure...colierul!
- Cine-i aici, am spus sa nu intre nimeni. Tu, tu, tu erai, te-ai trezit? 
    Nathan era bulversat iar fata  s-a făcut palidă şi arăta de parcă ar fi văzut moartea.
  
      Va continua...

Balul bobocilor!

Fiecare zi reprezintă un nou început, o nouă viaţă...
Balul bobocilor pot spune că a fost o experienţă de care peste ani ne vom aduce aminte cu multă plăcere, o experienţă care ne-a ajutat să ne cunoaştem şi în alte împrejurări decât cele ale şcolii. A fost minunat! Am fost de-a dreptul încântată văzând că suntem o clasă petrecăreaţă, să spun aşa, o clasă de adolescenţi "nebuni" care ştiu să se distreze. Mă bucur foarte mult că am reuşit să ne simţim în largul nostru, împreună. Balul bobocilor este un eveniment pe care este păcat să îl pierzi pentru că se petrece odată în viaţă, este unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa de licean. Cu toţii am trecut prin febra balului, prin faptul că nu ştiam cum să ne îmbrăcăm în aşa fel încât să atragem privirile, dar şi să fim luaţi în ochi buni de profesori, acesta este cu adevărat farmecul unui asemenea eveniment. Am trecut prin emoţii extraordinare şi am stat ca pe ghimpi în aşteptarea rezultatelor cu referire la bobocii care au participat pentru titlul de "Miss şi mister boboc" şi am fost foarte mândri de colegii noştri Bianca, Raul şi Claudiu care au obţinut premiile binemeritate, iar pentru că ne-au făcut mândri de ei le mulţumim. Balul a fost un bun prilej de acomodare şi cu ceilalţi colegi de liceu şi cu atât mai mult am reuşit să ne împrietenim cu mulţi dintre ei . 
A fost o experienţă minunată, un nou început de care am păşit cu dreptul. 

Roxana :)