Dama de companie

Episodul 3: Zorii unei zile noi
                                                                    De M. Marta                      

    O durere puternică a cuprins pieptul fetei, apoi i s-a făcut frig şi tot ce mai simţea erau frunzele reci lipindu-i-se de corp în timp ce se rostogolea pe pământul îngheţat. Totul s-a întunecat în jurul ei, în timp ce amintiri uitate se derulau prin faţa ochilor ei inchişi.

- Ce-a fost asta? a strigat furios contele, dându-se jos de pe cal.

- Eu..., stăpâne, am văzut-o, dar ea nu s-a oprit, am încercat să o opresc dar n-am putut.

- Aşa că ai tras în ea. Dacă ai omorât-o, te îngrop odată cu ea! şi spunându-i asta l-a trântit la pământ. Scotociţi în continuare, dacă e rănită nu va mai putea merge mult, mai ales pe frigul ăsta.

- Stăpâne, dar dacă fata e moartă?

- Roagă-te să nu fie!

- Nathan, este trecut cu mult peste miezul nopţii, este întuneric beznă şi foarte frig. Împuşcată, nu are nicio şansă să reziste noapte asta, dar chiar dacă am căuta-o până dimineaţă nici noi nu avem şanse să o găsim, mai bine renunţăm. Îi căutăm dimineaţă cadavrul, i-a spus Milton încercând să-l liniştească.

    După cateva momente de ezitare, contele a răspuns:

- Bine, mergeţi la culcare, mâine în zori ne trezim să o căutăm, şi spunând asta a pornit în galop spre conac.
    De dimineaţă el aştepta în faţa ferestrei, fără să fi dormit prea mult.
- Cine-i acolo?
- Eu sunt, Nathan, i-a răspuns Milton.
- M-ai speriat. Au pregătit caii?
- Da, te aşteaptă să le dai ordinul de pornire.
- Crezi că mai trăieşte, Milton? l-a întrebat Nathan posomorât pe cel în care avea cea mai mare încredere.
- Tu ai vrea sa trăiască?
- Moartea ei pe pământurile mele mi-ar putea aduce probleme, a răspuns el încurcat.
- Lasă asta, e doar o damă de companie, nu i-ar simţi  nimeni lipsa.
- Oricum, trebuie să o găsim, colierul este la ea.
- Şti Nathan... nu ţi-am mai văzut de mult privirea asta.
- Ce privire?
- Privirea asta, ai o stralucire în ochi pe care am crezut că ai pierdut-o de mult.
- Nu ştiu despre ce vorbeşti.
- Lasă..., să mergem să-ţi căutăm dama!
    Căutările au continuat, fără noroc însă. După masă le-au reluat, înecpând cu locul de unde fusese împuşcată fata iar pe crengile unui trunchi de copac doborât, unul dintre cei care căutau a gasit o bucată de material roşu, întocmai ca rochia ei. Coborând mai jos, a găsit-o aproape moartă şi îngheţată, cu o rană sângerie înspre umărul drept.
- Am găsit-o dar e aproape moartă, a strigat el celor de sus. 
    Nathan a dus-o la conac iar Milton s-a dus după doctor. Nu erau prea multe speranţe pentru ea, dar doctorul le-a spus într-un târziu:
- A avut mare noroc, este o copilă tare puternică dacă a rezistat o noapte întreagă în frig şi împuşcată. Nu ştiu dacă va trăi, rana este destul de gravă, dar va fi mai bine.
- Vă mulţumesc, doctore!
- Orice pentru dumneavoastră, lord Hatway, dar suneţi-mi cum s-a întâmplat?
- A fost un accident, a intervenit Milton grav, se pierduse, iar servitorii au crezut că este o hoaţă.
- Ei, se poate întâmpla oricui. Are nevoie de multă odihnă, să nu fie deranjată sau speriată şi să îi daţi medicamentul zilnic. La revedere!
- La revedere, doctore Prettson!
    Contele s-a îngrijit personal de fată, lăsând doar două cameriste să îi schimbe aşternuturile sau să o schimbe pe ea. Cum trecea timpul, zilele i se păreau mai lungi, i se părea  mai grea aşteptarea ca ea să-şi revină şi realiza că nici măcar numele nu i-l aflase.
    Toate până într-o zi, câteva zile mai târziu, când din camera ei Nathan a auzit pe cineva vorbind.
- Ah, ce mă doare, a spus ea ridicându-se un pic, apoi a căzut iar pe perina moale. Unde sunt, ce-am păţit, a şoptit ea bulversată? Cum am ajuns aici?......A început să-şi amintească de conte, de seara pe care şi-o petrecuse cu el, de faptul că trebuia să fure...colierul!
- Cine-i aici, am spus sa nu intre nimeni. Tu, tu, tu erai, te-ai trezit? 
    Nathan era bulversat iar fata  s-a făcut palidă şi arăta de parcă ar fi văzut moartea.
  
      Va continua...