marți, 11 iunie 2013

Pe ici, pe colo...

Lacul Roșu

Prima imagine cu Lacul Roșu ce mi-a fost dată să o văd m-a făcut să stau și să privesc în gol frumusețea lui sălbatică. Eram nerăbdătoare să cobor din autocar pentru că priveliștea era uimitoare. Lacul are o nuanță de verde cald, plăcut și liniștitor, de parcă te eliberezi de tot stresul și agitația din lume. Cu sclipirile lui de argint, cu razele de soare care îl scăldau ușor și cu pădurile care parcă îl protejează, Lacul Roșu este minunat. Din păcate, pe lac mai erau doar trei rățuște sălbatice, speriate de furtuna de afară. 

Cheile Bicazului

Și iată, Cheile Bicazului, fascinante cum le știam... Din mașină am spus un sigur cuvânt când am ajuns în Chei și acela a fost... ''wow''. Când am coborât din mașină și am privit în jurul meu, am amețit..., în sensul bun al cuvântului. M-a luat amețeala de la atâta piatră, atât de înaltă, atât de impunătoare.  
 Natura ne dă de atâtea ori motive să ni se facă pielea de găină.



Memorialul Durerii





Fiecare sala, fiecare celula are conceptul, povestea și tragedia ei. 





 Cimitirul Vesel din Săpânța

 


Unele dintre mesajele scrise  pe cruci sunt vesele, altele sunt triste, unele simple, altele complicate, ciudate sau neobișnuite, naive sau inteligente, dar aproape toate încep cu prezentarea numelui nefericitului .








     Sunt doar câteva dintre locurile minunate pe care le-am vizitat. În ciuda vremii, a fost o excursie frumoasă, pe care nu o vom uita prea curând.. 
       Pentru mine, fiind prima excursie alături de "noii" colegi, a fost o experiență frumoasă și aș repeta-o cu mare drag.   
           Cam atât de la mine.. 
             Acum vă las pe voi,

             dragii mei colegi.  


            Mădălina B

            joi, 23 mai 2013

            Juniorii la Zilele Liceului "Andrei Mureşanu"



            Într-o societate tot mai afundată în "negriciune", pun următoarea întrebare: "Cine este Sfântul Andrei?", o întrebare ce ridică multe semne de întrebare. Sfântul Apostol Andrei este "cel dintâi chemat" pentru a deveni "pescar de oameni", alături de fratele său Simon, cunoscut ca Sfântul Apostol Petru. De asemenea, Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul patriei noastre, alături de Andrei Mureşanu, este părintele spiritual al liceului nostru.
            După "Balul Bobocilor" care ne-a lăsat un sentiment plăcut, a urmat "Ziua Liceului"(30 noiembrie). Fiind "boboci", nu am ştiut "cu ce se mănâncă", aflasem doar că "vor fi ceva activităţi", la care vor participa elevii.
            Spectacolul a fost unul de excepţie, fapt pentru care pot spune: "Mureşenii au talent!", lăsând modestia, suntem un liceu plin de artişti! Actori, cântăreţi şi dansatori, este plin liceul de ei!
            Paradoxal, la acest spectacol, am avut şi "participanţii noştri", pe această cale o felicit pe Bianca pentru prestaţia sa impecabilă, individuală şi în grupul vocal, dar şi pentru faptul că a fost prima care "ne-a reprezentat" clasa pe scenă!

            Dar contribuţia clasei noastre nu a fost doar în spectacol. Elevii clasei a IX-F, aşa bobocei cum erau, au participat şi la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice! Cele două Mădăline (Tic-Tac şi Flash), alături de Andreea şi Bianca, au prezentat două interesante comunicări privind imaginea Sfântului Apostol Andrei în iconografie şi pictură. Dar... nu doar fetele au participat la importantul eveniment, ci şi băieţii clasei au fost reprezentaţi de Raul şi de subsemnatul.
            La această "Sesiune de Comunicări", probabil, cu toţii am debutat cu o mică reticenţă explicabilă
            prin lipsa de experienţă..., prin teama că vom greşi în faţa profesorilor şi a colegilor din clasele mai mari..., pentru ca, în finele Sesiunii, totul să iasă perfect!
            Ce pot spune despre Sesiune? A fost o experienţă grozavă, care ne va ajuta pe viitor şi a fost un "nou" prilej de-a ne integra, mai uşor, în colectivul liceului!

            R.M

            sâmbătă, 18 mai 2013

            Dama de companie


            Episodul 3: Zorii unei zile noi
                                                                                De M. Marta                      

                O durere puternică a cuprins pieptul fetei, apoi i s-a făcut frig şi tot ce mai simţea erau frunzele reci lipindu-i-se de corp în timp ce se rostogolea pe pământul îngheţat. Totul s-a întunecat în jurul ei, în timp ce amintiri uitate se derulau prin faţa ochilor ei inchişi.
            - Ce-a fost asta? a strigat furios contele, dându-se jos de pe cal.
            - Eu..., stăpâne, am văzut-o, dar ea nu s-a oprit, am încercat să o opresc dar n-am putut.
            - Aşa că ai tras în ea. Dacă ai omorât-o, te îngrop odată cu ea! şi spunându-i asta l-a trântit la pământ. Scotociţi în continuare, dacă e rănită nu va mai putea merge mult, mai ales pe frigul ăsta.
            - Stăpâne, dar dacă fata e moartă?
            - Roagă-te să nu fie!
            - Nathan, este trecut cu mult peste miezul nopţii, este întuneric beznă şi foarte frig. Împuşcată, nu are nicio şansă să reziste noapte asta, dar chiar dacă am căuta-o până dimineaţă nici noi nu avem şanse să o găsim, mai bine renunţăm. Îi căutăm dimineaţă cadavrul, i-a spus Milton încercând să-l liniştească.
                După cateva momente de ezitare, contele a răspuns:
            - Bine, mergeţi la culcare, mâine în zori ne trezim să o căutăm, şi spunând asta a pornit în galop spre conac.
                De dimineaţă el aştepta în faţa ferestrei, fără să fi dormit prea mult.
            - Cine-i acolo?
            - Eu sunt, Nathan, i-a răspuns Milton.
            - M-ai speriat. Au pregătit caii?
            - Da, te aşteaptă să le dai ordinul de pornire.
            - Crezi că mai trăieşte, Milton? l-a întrebat Nathan posomorât pe cel în care avea cea mai mare încredere.
            - Tu ai vrea sa trăiască?
            - Moartea ei pe pământurile mele mi-ar putea aduce probleme, a răspuns el încurcat.
            - Lasă asta, e doar o damă de companie, nu i-ar simţi  nimeni lipsa.
            - Oricum, trebuie să o găsim, colierul este la ea.
            - Şti Nathan... nu ţi-am mai văzut de mult privirea asta.
            - Ce privire?
            - Privirea asta, ai o stralucire în ochi pe care am crezut că ai pierdut-o de mult.
            - Nu ştiu despre ce vorbeşti.
            - Lasă..., să mergem să-ţi căutăm dama!
                Căutările au continuat, fără noroc însă. După masă le-au reluat, înecpând cu locul de unde fusese împuşcată fata iar pe crengile unui trunchi de copac doborât, unul dintre cei care căutau a gasit o bucată de material roşu, întocmai ca rochia ei. Coborând mai jos, a găsit-o aproape moartă şi îngheţată, cu o rană sângerie înspre umărul drept.
            - Am găsit-o dar e aproape moartă, a strigat el celor de sus. 
                Nathan a dus-o la conac iar Milton s-a dus după doctor. Nu erau prea multe speranţe pentru ea, dar doctorul le-a spus într-un târziu:
            - A avut mare noroc, este o copilă tare puternică dacă a rezistat o noapte întreagă în frig şi împuşcată. Nu ştiu dacă va trăi, rana este destul de gravă, dar va fi mai bine.
            - Vă mulţumesc, doctore!
            - Orice pentru dumneavoastră, lord Hatway, dar suneţi-mi cum s-a întâmplat?
            - A fost un accident, a intervenit Milton grav, se pierduse, iar servitorii au crezut că este o hoaţă.
            - Ei, se poate întâmpla oricui. Are nevoie de multă odihnă, să nu fie deranjată sau speriată şi să îi daţi medicamentul zilnic. La revedere!
            - La revedere, doctore Prettson!
                Contele s-a îngrijit personal de fată, lăsând doar două cameriste să îi schimbe aşternuturile sau să o schimbe pe ea. Cum trecea timpul, zilele i se păreau mai lungi, i se părea  mai grea aşteptarea ca ea să-şi revină şi realiza că nici măcar numele nu i-l aflase.
                Toate până într-o zi, câteva zile mai târziu, când din camera ei Nathan a auzit pe cineva vorbind.
            - Ah, ce mă doare, a spus ea ridicându-se un pic, apoi a căzut iar pe perina moale. Unde sunt, ce-am păţit, a şoptit ea bulversată? Cum am ajuns aici?......A început să-şi amintească de conte, de seara pe care şi-o petrecuse cu el, de faptul că trebuia să fure...colierul!
            - Cine-i aici, am spus sa nu intre nimeni. Tu, tu, tu erai, te-ai trezit? 
                Nathan era bulversat iar fata  s-a făcut palidă şi arăta de parcă ar fi văzut moartea.
              
                  Va continua...

            luni, 13 mai 2013

            Balul bobocilor!


            Fiecare zi reprezintă un nou început, o nouă viaţă...
            Balul bobocilor pot spune că a fost o experienţă de care peste ani ne vom aduce aminte cu multă plăcere, o experienţă care ne-a ajutat să ne cunoaştem şi în alte împrejurări decât cele ale şcolii. A fost minunat! Am fost de-a dreptul încântată văzând că suntem o clasă petrecăreaţă, să spun aşa, o clasă de adolescenţi "nebuni" care ştiu să se distreze. Mă bucur foarte mult că am reuşit să ne simţim în largul nostru, împreună. Balul bobocilor este un eveniment pe care este păcat să îl pierzi pentru că se petrece odată în viaţă, este unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa de licean. Cu toţii am trecut prin febra balului, prin faptul că nu ştiam cum să ne îmbrăcăm în aşa fel încât să atragem privirile, dar şi să fim luaţi în ochi buni de profesori, acesta este cu adevărat farmecul unui asemenea eveniment. Am trecut prin emoţii extraordinare şi am stat ca pe ghimpi în aşteptarea rezultatelor cu referire la bobocii care au participat pentru titlul de "Miss şi mister boboc" şi am fost foarte mândri de colegii noştri Bianca, Raul şi Claudiu care au obţinut premiile binemeritate, iar pentru că ne-au făcut mândri de ei le mulţumim. Balul a fost un bun prilej de acomodare şi cu ceilalţi colegi de liceu şi cu atât mai mult am reuşit să ne împrietenim cu mulţi dintre ei . 
            A fost o experienţă minunată, un nou început de care am păşit cu dreptul. 

















            Roxana :) 

            luni, 29 aprilie 2013

            Ceva dulce...

            Dacă am tot postat diverse lucruri pe blog, m-am gândit eu... să postez și o rețetă culinara, acesta fiind rețeta ,,Salamului de biscuiți,,.
            Salamul de biscuiți este o rețetă ieftină, ușoară, gustoasă. Se poate face și în variantă de post și poate provoca dependență. Îi puteți adăuga nuci, stafide, rahat, nucă de cocos sau diferite fructe confiate și veți obține un desert ideal.
            Timp de preparare: sub 30 de minute.


            INGREDIENTE :as
            • 500 gr. biscuiți
            • 200 ml. lapte dulce
            • 150 gr. unt
            • 100 gr. rahat sau stafide
            • 100 gr zahăr
            • 2 linguri de cacao
            • o esență de rom
            • nucă de cocos
            MOD  DE  PREPARARE : 

            În primul rând, rupem biscuiții în bucăți mai mici și mai mari, aproximativ de mărimea unui timbru. Punem laptele la fiert, la foc mic și adăugam untul. Când untul s-a topit, adaugăm zahărul, cacaoa, stafidele și omogenizăm foarte bine totul. Oprim focul, adaugăm esența de rom și lăsăm amestecul să se răceasca pentru 5 minute. Adaugăm amestecul de zahar, lapte și cacao peste biscuiții rupți și amestecăm foarte bine totul. Lăsăm compoziția aprox. 10 minute, cât biscuiții să absoarbă lichidul și formăm salamul de biscuiți.
            Punem o folie de plastic pe blatul de lucru, presărăm nuca de cocos pe folie și punem deasupra jumătate din cantitatea de biscuiți. Dăm salamului forma unui baton și-l învelim în folia de plastic. Rulăm salamul ținând de ambele capete ale foliei, astfel încât să obținem forma de salam. Dăm salamul de biscuiți la frigider pentru cel puțin 2-3 ore, de preferat peste noapte, porționăm și servim cu mullllta poftă.
            Poftă bună !
            Eiii... bine, aceasta este rețeta, sper să vă placă si să o încercați. Încă o dată: ,,Poftă Bună!”
                                                                                                                                                   Claudia 

            duminică, 7 aprilie 2013

            Crezul unei generaţii!


            Generaţia de sacrificiu... Câţi ştim de ea? Această generaţie a marilor intelectuali români, în frunte cu Mircea Eliade, Emil Cioran, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, Gh. Brătianu, Constantin Noica, Lucian Blaga, Petre Țuțea,  Radu Gyr şi mulţi, tare mulți... alţii, care pur şi simplu au fost exterminaţi de secera roşie a bolşevismului! Pentru ce? 
            Pentru crezul lor! Un crez naţional-creştin, etichetat de epigonii vremii ca fascism!
            Numai prostii ne bagă în cap...

            Chinul acestei generaţii, foametea din închisoare, frigul ucigaş, moartea ce era nelipsită au fost plânse în poeziile marelui nostru poet Radu Gyr! Probabil mulţi nici n-au auzit de acesta... TRAGIC! Dar nu este vina sa!
            Totuşi..., cine este de fapt Radu Gyr?
            Este poetul Închisorilor Comuniste şi al Eroismului Legionar, un mare om şi un mare caracter, ce şi-a petrecut majoritatea vieţii întemniţat şi legat în lanţuri grele, dar cu toate acestea, a iertat!
            Pentru ce a fost întemniţat?

            Pentru crezul său creştin!
            Radu Gyr rămâne poetul condamnat la moarte, pentru o poezie, care NU a murit, omul ce a reuşit Să-L coboare pe Iisus în celulă! Acest izvor de bunătate şi blândeţe, ce se poate citi pe faţa sa, a fost martirizat în una dintre cele mai negre guri ale iadului... Aiudul!
            Dar, cu toate acestea, mulţi aseamănă "credinţa legionară" cu antisemitismul. Total GREŞIT! Să nu uităm că în timpul Guvernării Legionare evreii au avut propriul lor teatru... iar într-o Europa totalitară a fost un caz unic. La acea vreme, Radu Gyr era directorul teatrelor! Să nu uităm că în temniţă un mare evreu a fost salvat, de Valeriu Gafencu! Să nu uităm că un alt mare evreu, s-a convertit la creştinism după ieşirea sa dim temniţă, intrând în monahism! Acestea sunt doveziile antisemitismului acestor mari valori ale neamului?

            Oricum...
            Bolşevicii vremii noastre continuă ateizarea şi satanizarea omenirii! Tot ce este legat de patriotism şi creştinism este asemănat cu fascismul sau nazismul! De ce? De ce nu suntem lăsaţi odată-n pace? De ce nu suntem lăsaţi să ne cinstim sfinţii aşa cum se cuvine? Adică... "Din temniţe spre sinaxare!" Sunt prea multe semne că aceşti sfinţi trebuiesc CANONIZAŢI!!
            Doresc să închei cu vorbele domnului Atanasie Berzescu: „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbarbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”
                                                                                                                                
                                                                                                                                                      R.M



            sâmbătă, 6 aprilie 2013

            De pe Internet!!!

                       Doamna Anne Graham, într-un interviu în emisiunea "Early Show" (Spectacolul matinal), a fost întrebată de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 şi i s-a pus o întrebare la care mulţi ar fi dat răspunsuri nesatisfăcătoare:
            "Cum a putut Bunul Dumnezeu să lase să se întâmple aşa ceva şi să privească atât de nepăsător aceasta catastrofă de pe pământul Americii?"
            Anne Graham, după ce a meditat câteva clipe, a dat un răspuns magistral, a răspuns cu nişte replici foarte logice, profunde şi inspirate, nepregătite dinainte (se poate vedea pe videoclipul înregistrat). Dânsa a precizat foarte calm şi explicit, precizând următoarele:
            "Şi eu mi-am pus deseori această întrebare şi mi-am găsit următoarele răspunsuri... Cred - nu cred, dar sunt profund convinsă - că Dumnezeu a fost şi rămâne adânc întristat de aceasta, la fel ca şi noi, numai că noi, de ani de zile, Îi spunem şi chiar Îi poruncim să iasă din şcolile noastre, din guvernul şi din vieţile noastre, că ne descurcăm şi singuri, fără ajutorul Lui...
            Şi, fiind El un adevărat gentleman, cred că pur şi simplu S-a dat, calm, la o parte...
            Cum de mai îndrăznim noi oare să-I cerem binecuvântarea, mila şi protecţia Sa, daca Îi cerem să ne lase în pace? (În lumina recentelor evenimente, fiind vorba de atacuri teroriste, atacuri armate în şcoli etc.)
            Cred că totul a început când Madeleine Murray O'Hare (doamna care a cerut ca America să devină o ţară atee şi care a fost ucisă, iar corpul ei a fost găsit recent) a afirmat că nu dorea nici un fel de rugăciuni în şcolile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobată şi a devenit lege obligatorie în SUA...
            Apoi, cineva a spus că mai bine nu am citi Biblia în şcoli (Biblia care spune să nu ucizi, să nu furi şi să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi), iar noi am spus O.K. ...
            Apoi, dr. Benjamin Spock a spus că nu ar trebui să ne plesnim copiii atunci când se poartă urât, pentru că aceasta le-ar afecta mica lor personalitate şi stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus că un expert trebuie să ştie ce vorbeşte, aşa că am spus O.K.
            Apoi, altcineva a spus că profesorii şi diriginţii nu ar trebui să îi disciplineze pe copii atunci când greşesc. Iar conducătorii de şcoli au spus ca nici un membru al personalului să nu atingă vreun elev atunci când se poartă urât, pentru că şcolile nu au nevoie de publicitate proastă şi în nici un caz de procese. (Totuşi, există o mare diferenţă între a disciplina şi a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus O.K.
            Apoi, cine ştie ce membru inteligent al Consiliului de Conducere al vreunei şcoli a spus că, băieţii fiind băieţi, vor face dragoste oricum, deci ar trebui să le dăm fiilor noştri prezervative. Aşa, ei vor putea să se distreze cât vor, iar noi nu va trebui să le spunem părinţilor că le-au primit de la şcoală. Iar noi am spus O.K.
            Apoi, unii dintre aleşii noştri de vârf au spus că nu contează ceea ce fac în viaţa lor privată atât timp cât îşi fac treaba la slujbă. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasă de ceea ce face altcineva, inclusiv preşedintele, în viaţa sa privată, atât timp cât am o slujbă şi economia merge bine.
            Apoi, nişte libertini au cerut să tipărim cât mai multe reviste cu femei goale, în semn de respect şi apreciere a frumuseţii feminine... Iar noi am spus O.K.
            Apoi, altcineva a împins acea apreciere un pas mai departe, publicând fotografii cu copii goi, şi încă mai departe, afişându-le pe Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la liberă exprimare.
            Apoi, industria show-business-ului a spus: hai să facem show-uri TV şi filme care să promoveze îndepărtarea de Dumnezeu, violenţa şi sexul ilicit, să înregistrăm melodii care să încurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea şi temele satanice. Iar noi am spus că nu este decât entertainment - amuzament, nu are efecte adverse şi oricum nu o ia nimeni în serios, aşa ca totul a mers înainte.
            Iar acum ne întrebăm speriaţi de ce copiii noştri nu au conştiinţă, de ce nu disting Binele de Rău, de ce nu îi deranjează să ucidă pe străini, pe colegii de clasă sau pe ei înşişi. Probabil că, dacă ne-am gândi mai mult, ne-am da seama de ce.
            Cred că totul se reduce la faptul că ceea ce vei semăna, aceea vei şi culege.
            Noi Îi spunem lui Dumnezeu: „Dragă Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetiţa ucisă în clasă?” Iar Dumnezeu răspunde: „Dragul meu, Eu am fost alungat din şcoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, când voi mi-aţi spus să plec din şcoli?”
            E ciudat cum oamenii Îl dispreţuiesc pe Dumnezeu, şi apoi se întreabă cu naivitate de ce totul merge tot mai prost. Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne îndoim de ceea ce spune Biblia.
            E ciudat cum de toţi oamenii vor să meargă în ceruri, deşi nu cred, nu gândesc şi nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie în Biblie.
            Este ciudat cum de unii pot spune: „da, eu cred în Dumnezeu” şi de fapt să îl urmeaze pe Satana, care, se ştie că, la rândul lui, crede şi el în Dumnezeu...
            E ciudat cum ne repezim să judecăm, dar nu ne place să fim judecaţi. E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail şi ele se răspândesc precum focul sălbatic, dar când începi să trimiţi mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gândesc de două ori înainte de a le trimite şi altora.
            E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar, crud şi obscen trece liber prin cyberspaţiu, dar orice discuţie publică despre Dumnezeu este împiedicată la şcoală şi la locul de muncă.
            Este, în sfârşit, ciudat cum poate fi cineva atât de înflăcărat de dragoste pentru Hristos, fiind în acelaşi timp un creştin invizibil în timpul săptămânii."
            (Interlocutoarea a mai venit şi cu alte argumente, dar ne oprim aici).