Ziua Tricolorului "(Un) Nimeni" ia aitudine!

Totdeauna răsună în preajma noastră o muzică care ne vrăjeşte gândurile, ne subjugă inimile şi ne sileşte să ne potrivim. Acest "(Un) Răsunet" este imnul naţional care, de fiecare dată, a adunat toţi românii sub aceleaşi sfinte "Trei Culori". Povestea celui mai de preţ odor al României începe într-o perioadă în care toată Europa trecea prin manifestările conştiinţei naţionale. Aşa a luat naştere actualul imn de stat, relativ spus imn. "Deşteaptă-te române!" era "doar" o poezie ce purta numele "Un Răsunet", această chemare la învierea din somnul cel adânc a strâns sub tricolorul românesc, românii din cele trei principate, mai exact în mai 1848, când pe Câmpia Libertăţii se auzea îndemnul la UNIRE!
Povestea actualului (Un) răsunet nu se încheie aici, ea va continua până la făurirea României Mari şi chiar şi-nainte, când Basarabia şi Bucovina, proaspăt rupte de "ţarism" au adoptat acest cântec ca imn, de asemenea şi Basarabia a adoptat această odă între 1989-1994, dar nu a rămas  imn, deoarece o (re)făurire a României Mari reprezintă "un pericol" pentru puterile mondiale (dacă se poate spune aşa), fapt pentru care urmează "Regionalizarea", dar nu despre dezbinarea României vorbim astăzi, ci despre imn. Dacă stau bine şi mă gândesc..., următoarea postare va avea ca temă procesul dezmembrării României, dar asta vom vorbi altădată, acum să întoarcem o filă de istorie uitată până-n anul 1862. De ce 1862? Deoarece atunci a luat naștere primul imn oficial al României: "Marș triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor". Acest imn, pentru cei ce nu stau bine cu datele istorice, a luat naştere după "Lovitura de Stat" (cu toate ghilimelele de rigoare) a lui Alexandru Ioan Cuza şi a continuat până la proclamarea regatului (1881).
La încoronarea regelui Carol I şi a reginei Elisabeta, marele poet-revoluţionar Vasile Alecsandri "le face cadou" majestăţilor lor un imn. "Trăiască regele", pentru monarhiştii, încă existenţi în România, se pare că în număr tot mai mare, este adevăratul imn de stat.
 
“Trăiască Regele
În pace și onor
De țară iubitor
Și-apărător de țară.

Fie Domn glorios
Fie peste noi,
Fie-n veci norocos
În război, război.

O! Doamne Sfinte,
Ceresc părinte,
Susține cu a Ta mână
Coroana Română!

Trăiască Patria
Cât soarele ceresc,
Rai vesel pământesc
Cu mare, falnic nume.

Fie-n veci el ferit
De nevoi,
Fie-n veci locuit
De eroi, eroi.

O! Doamne Sfinte,
Ceresc Părinte,
Întinde a Ta mână
Pe Țara Română!”

Ca o mică paranteză, sub acest imn s-a înfăptuit visul secular: Unirea tuturor românilor sub un singur steag şi un singur domn, iar, privind cazul de faţă, şi sub acelaşi imn.
Mai răsfoim prin cartea de istorie şi ajungem la cea mai sumbră perioada a României (1948-1953), perioada în care secera roşie a ateismului loveşte crunt în sănătatea morală a neamului nostru, pe limba tuturor, începe satanizarea poporului român, proces continuat până astăzi. În această perioada, se impune cu forţa un fals imn, ce nu reprezintă simţirea românească ci reprezintă o odă adusă monstrului roşu.
 
“Zdrobite cătușe în urmă rămân
În frunte-i mereu muncitorul,
Prin lupte și jertfe o treaptă urcăm,
Stăpân pe destin e poporul.
Trăiască, trăiască Republica noastră,
În marș de năvalnic șuvoi;
Muncitori și țărani și ostași
Zidim România Republicii noi.
În lături cu putredul vechi stăvilar
E ceasul de sfântă’ncordare
Unirea și pacea și munca-i stegar’
Republicii noi populare.”

Mai trecem răsfoind încă un capitol al aceleaşi pagini istorice şi ajungem în perioada 1953-1977, o perioada care aş numi-o “Aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie”. De ce spun asta? “D’asta”:

 "Te slăvim, Românie, pământ părintesc
Mândre plaiuri sub cerul tău pașnic rodesc
E zdrobit al trecutului jug blestemat
Nu zadarnic, străbunii eroi au luptat
Astăzi noi împlinim visul lor minunat.

Puternică, liberă,
Pe soartă stăpână,
Trăiască Republica
Populară Română

Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor
Cu poporul sovietic eliberator.
Leninismul ni-e far și tărie și avânt
Noi urmăm cu credință Partidul ne-nfrânt,
Făurim socialismul pe-al țării pământ.

Puternică, liberă,
Pe soartă stăpână
Trăiască Republica
Populară Română.

Noi uzine clădim, rodul holdei sporim
Vrem în pace cu orice popor să trăim
Dar dușmanii de-ar fi să ne calce în prag,
Îi vom frânge în numele a tot ce ni-e drag
Înălța-vom spre glorie al patriei steag.

Puternică, liberă,
Pe soartă stăpână
Trăiască Republica
Populară Română”

Ce-i drept, aidoma oricărui român adevărat “am ceva” cu duşmanii naţiei noastre, atât timp cât nu-şi văd de ograda lor, şi vin în a mea, calcându-mi florile. Cu ruşii nu am mare lucru, relaţia noastră( eu şi Rusia) se poate rezolva pe cale amiabilă, Rusia trebuie să trimită în România un tren cu 93 tone de aur şi toată lumea-i fericită.
Încă un episod din perioada comunisita s-a dus, iar acum ajungem în ultima parte a telenovelei comuniste (1977-1989). Legat de această periaodă, doresc să vorbesc “o leacă” mai mult, deoarece în această perioadă se făcea cea mai mare confuzie legată de imnul de stat naţional! Care este aceasta? Pentru început, adevăratul “Trei Culori”, scris de Ciprian Porumbescu, marele compozitor român al secololui XIX, din păcate mort prematur (1853-1883), NU seamănă cu PARODIA făcută de comunişti.
 

Cântecul patriotic:

"Trei culori cunosc pe lume
Ce le țin de-un sânt odor,
Sunt culori de-un vechi renume
Suveniri de-un brav popor.

Roșu-i focul ce-mi străbate,
Inima-mi plină de dor
Pentru sânta libertate
Și al patriei amor.

Auriu ca mândrul soare
Fi-va'l nostru viitor
Pururea'n eternă floare
Și cu luci netrecător,

Iar albastrul e credința
Pentru țară ce-o nutrim
Credincioși fără schimbare
Pân' la moarte o să-i fim

Pân' pe cer și cât în lume
Vor fi aste trei culori
Vom avea un falnic nume
Și un falnic viitor,

Iar când, fraților, m'oi duce
De la voi ș'oi fi să mor
Pe mormânt, atunci să-mi puneți
Mândrul nostru tricolor"

Imnul național al Republicii Socialiste România:
 
"Trei culori cunosc pe lume,
Amintind de-un brav popor,
Ce-i viteaz, cu vechi renume,
În luptă triumfător.

Multe secole luptară
Străbunii noștri eroi,
Să trăim stăpîni în țară,
Ziditori ai lumii noi.

Roșu, galben și albastru
Este-al nostru tricolor.
Se înalță ca un astru
Gloriosul meu popor.

Suntem un popor în lume
Strîns unit și muncitor,
Liber, cu un nou renume
Și un țel cutezător.

Azi partidul ne unește
Și pe plaiul românesc
Socialismul se clădește,
Prin elan muncitoresc.

Pentru-a patriei onoare,
Vrăjmașii-n luptă-i zdrobim.
Cu alte neamuri sub soare,
Demn, în pace, să trăim.

Iar tu, Românie mândră,
Tot mereu să dăinuiești
Și în comunista eră
Ca o stea să strălucești."

Ca să fie clar, dacă cineva cântă “Treci culori” (versiunea adevărată) nu înseamnă că este ceauşist, ci doar patriot, dar ce să-i faci, într-o societate în care maneaua este noul imn, iar noile modele pline de virtute şi de demnitate sunt mai ştiu eu ce “paraşute” care apar la câte o pseudo-emisiune Tv? Din fericire, doar drojdia naţiei noastre “se închină” manelelor şi tabloidelor, din păcate drojdia este majoritară, iar Tv, a transformat mierea în drojdie şi invers.
După 1989 urmează “ERA DEMOCRATICĂ” sau contemporană, o glumă de prost gust, din care s-au “înfruptat” toţi românii, tragic, după 23 de ani, ei încă mai gustă, încă mai au speranţe în acest regim învechit şi corupt (de la Atena şi Roma până astăzi, la Bruxelles, democraţia a fost o glumă proastă, cum spunea Mark Twain: “Dacă prin vot am putea schimba ceva, nu ne-ar mai lăsa nimeni să votăm”, sau un citat, care-mi place şi mai tare, din Tătucul: “Nu contează cine votează, contează cine numără voturile” - nu cred că puteam caracteriza democraţia mai bine decât prin aceste două citate). Revenind… “Deşteaptă-te române!” este actualul imn de stat, pentru care în timpul regimului (nici nu ştiu cum să-l numesc, ateist? Iudeo-francmasonic? Am găsit! Bolşevic!) se făcea puşcărie grea pentru simpla fredonare a acestui cântec.
Când am scris aceste rânduri, mi-a trecut ca un fulger o conversaţie dintre un fost deţinut politic şi ofiţerul de securitate.
Securistul: De ce eşti aici, ce-ai făcut?
Deţinutul: Nimic!
Securistul: Nu are cum! Pentru nimic se dau 10 ani, tu ai 13!

Mă înfund în paranteze şi detalii şi uit esenţialul… După ce elitele au fost secerate de secure şi ciocan, acum, sunt calomniate şi retezate de steaua cu 6 colţuri, nu cred că mai trebuie să aduc aminte de profeţia Sfântului Părinte Arsenie Boca. Încercând să concluzionez, am ajuns să cred că majoritatea românilor au în cerebel numai ţărână, ca să nu spun altceva. La fredonarea imnului naţional, la 1 Decembrie, marii noştri români huiduie, scuipă, înjură, astfel ingnorând şi batjocorind jertful stramoșesc, dar vorba ceea: “Ce ştie ţăranul ce-i ciocolata?” se transformă în „Ce ştie generaţia Guţă, Drăguşanu, facebook ce-i patriotismul, naţionalismul sau spiritul de jertfă pentru neam şi ţară?”

Deşteaptă-te române!

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viață-n libertate, ori moarte!” strigă toți.

Preoți, cu cruce-n frunte!, căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost' pământ!


R.M