Boboacă într-o clasă de nota 10

       Totul a început într-o zi de toamnă friguroasă. Când am ajuns la liceu, nu reuşeam să-mi găsesc clasa , văzând doar feţe străine. În cele din urmă, am găsit-o şi m-am aşezat în spatele rândului. Toţi ne uitam unii la alţii speriaţi dar, până la urmă am reuşit să ne aflăm numele, deşi peste 5 minute le uitasem. Într-un final, am intrat în clasă, ne-am cunoscut dirigintele, un om de nota 10 şi, peste puţin timp am plecat acasă. Aşteptam puţin speriată următoarea zi. Dar din aceea zi am cunoscut o a doua familie pe care nu credeam că o să am onoarea să o întâlnesc vreodată. Am cunoscut şi o fată specială, care a început să mă suporte uşor-uşor: Simona (colega de bancă ). Acum, suntem cu toţii prieteni, ne ştim numele :)) şi mă bucur că suntem ca fraţii şi surorile. Mă bucur din toată inima că am avut onoarea să vă cunosc şi ştiu sigur că aceşti 4 ani vor fi perfecţi.  


                                                                                                       Georgiana Niţu

O nouă etapă...

Pe 17 septembrie 2012, am pornit de acasă cu emoţii, dar şi cu entuziasm şi bucurie... Aveam să încep o nouă etapă în viaţă mea, aceea de liceană! Până am ajuns în faţă liceului "Andrei Mureşanu", mii şi mii de gânduri mi-au trecut prin minte: "Cum or să fie colegii?", "Dacă nu mă voi înţelege cu ei?", "Oare voi face faţă?" şi multe alte întrebări, la care aveam să aflu răspunsul curând. 
   Am păşit în curtea liceului, încrezătoare şi plină de speranţe, dar şi cu "doza" de emoţii lângă mine. Vedeam o mulţime de elevi, fericiţi că se revăd după o luungă vacanţă de vară, iar emoţiile mele se intensificau de la minut la minut. Uşor, uşor, a început festivitatea de deschidere a anului şcolar... L-am cunoscut pe domnul diriginte şi am intrat în vorbă cu câteva fete. 
  Prima impresie despre voi, a fost una bună şi ea nu s-a schimbat. 
  De când a început şcoala, ne-am cunoscut, am legat prietenii, ne-am unit ca o "familie" şi asta mă bucură enorm, deoarece se spune că anii de liceu sunt cei mai frumoşi ani din viaţa unui om şi trebuie trăiţi din plin. Ştiu că, la un moment dat, vor apărea şi probleme, pentru că nu se poate ca tot timpul să fie lucrurile numai roz, însă sper să trecem cu brio peste ele, iar peste ani, să stăm să depănăm amintiri, să ne aducem aminte de momentele frumoase, dar şi cele mai puţin frumoase şi să râdem de micile certuri sau probleme.
  Mi-aş dori să rămânem uniţi până când vom spune "La revedere" anilor de liceu, însă sper ca prietenia noastră să fie pe viaţă. Sunteţi nişte colegi excepţionali. Fiecare are ceva al lui, ceva special. Fiecare se face remarcat prin ceva. 
  Mă simt norocoasă să fac parte din clasa a IX-a F şi să fiu alături de persoane atât de speciale.
 
                                                                                           Simona Nicoleta Militaru

"Punctul pe. . . F ": Prezent!

Bisericuţa noastră
  
     Făcând referire la ce a spus d. diriginte despre "bisericuţe",  chiar mă gândeam să spun câte ceva. Uitându-mă la fiecare (cu ochiul meu de ştiutoare), am observat şi concluzionat (să folosim şi ceva cuvinte inteligente) despre fiecare: de când intri în clasă poţi observa zămbetul cald al lui Măli şi privirea inteligentă a lui Adi. Apoi eşti uluit de cei şase craii, gălăgioşi, distractivi, pe care-i iubim :P.
     Lângă catedră sunt mai liniştite fetele (doar stau nas în nas cu profii), excepţie fac Flash şi Tic Tac (normal). Băieţii..., ce pot spune?..., sunt nişte dulcici... Raul Romanticul, Razvan Cuceritorul, Bogdan (Bobo pe numele de scenă), numa' bun de îmbrăţişat, şi Vlad care e...Vlada, drăguţ şi "liniştit".
     Rândul nostru! Loc de bucurie şi distracţie... E chiar minunat... şi începe bine, cu drăguţa de Cristina, Raluca- prietena mea cu pasiuni asemănătoare, fire nestatornică, Iza... nebuna (în sensul bun), îndrăgostită, săritoare,..... . Apoi dai ochii cu Roxi. mâna dreaptă a dirigului, cu ochii mari, luminoşi şi cu zâmbetul cald, iar Bia e cu adevărat o fată uimitoare, talentată, de gaşcă. Clau şi Andreea sunt mai liniştite, mai spiritualizate, echilibrând rândul, la fel ca şi Vlad, cel tot timpul adormit şi Sebi..., cuminte, foarte, foarte cuminte.
     Cam aceştia sunt colegii noştri (scuze pentru cei care nu apar şi pentru lipsa diacriticelor, promit că or să apară data viitoare)!

              Vă pup şi mă bucur că vă cunosc!

                         Marta

P.S. Până data viitoare, de data asta le pune la locul lor dirigu'!...

Prezent!

O alta toamna, un nou început... de şcoală. Cu siguranţă cei mai frumoşi ani din viaţa unui adolescent sunt anii de liceu. Dar tot ce e frumos trece prea repede, de aceea ar trebui să ne bucurăm de fiecare clipă petrecută împreună. 
Sincer, aşteptam prima zi de şcoală ca să-mi cunosc cea de-a doua "casă": profesori, pe domnul diriginte, dar mai ales viitorii fraţi şi surori cu care o să-mi petrec  anii ce vor urma. 
În ceea ce priveşte emoţiile de început, nu prea am avut, dar, recunosc, au existat. Îmi amintesc prima strigare de catalog şi reacţia domnului diriginte: "Ce zâmbăreaţă eşti ! " . 
Cum să nu fiu!? Când am cei mai drăguţi colegi şi un  diriginte excepţional. Din primele zile de şcoală mi-am dat seama ce norocoasă sunt să am aşa colegi şi un aşa diriginte. 
Spun asta pentru că sunteţi persoane sociabile, iubitoare, amuzante, înţelegătoare şi aş putea continua..., cât despre domnul diriginte, sunt sigură că o să ne fie alături mereu şi o să ne devină un al doilea "tată". 
În anii viitori îmi doresc să ne înţelegem bine în continuare şi să fim uniţi. Chiar dacă a trecut doar o lună jumătate, deja amintirile s-au adunat. 
M-am aşezat în bancă cu o colegă de treabă, drăguţă, prietenoasă şi minunată şi îmi doresc să rămânem în aceeaşi bancă în următorii 4 ani. 
Încă de la început am creat aşa-numitul "carneţel de perle" unde ea îmi notează toate "perlele" pe care le zic. :) Una dintre ele a fost în timp ce vorbeam la telefon: "Bună! Ce faci?", "Bine tocmai mi-am băgat carnea [cartea] sub pernă". Încă nu-mi dau seama cum am putut zice asta, dar sunt sigură că până la sfârşitul celor patru ani vor fi mult mai multe .
                                                                                                  
                                                                                                              Denisa Hosu :)                    

Farmecul anilor de liceu...

Se spune că cei mai frumoşi ani din viaţa unui om sunt cei petrecuţi în liceu. Şi dacă tot sunt numiţi "cei mai frumoşi ani",  trebuiesc trăiţi din plin.În aceşti patru ani, liceul devine locul unde îţi începi aventura numită adolescenţă. Locul unde trăieşti prima iubire, prima deziluzie, perioada prietenilor adevăraţi şi a proiectelor importante. Locul în care fuga de la ore devine cel mai ‘cool’ lucru de făcut, locul în care o notă proastă la teză e un capăt de ţară, locul unde, încet-încet, fără să observi, îţi formezi personalitatea, în care, pe lângă multele materii, ai posibilitatea să faci nebunii la care probabil nu te-ai fi putut gândi vreodată.    Anii de liceu nu se compară cu nimic în lumea asta. Sunt atâtea lucruri interesante ce se petrec între aceşti patru pereţi ai liceului, încât nici nu-ţi mai vine să pleci de acolo. Păcat că totul e trecător în lume şi păcat că totul va rămâne la un moment dat doar o amintire plăcută. O amintire care poate peste câţiva ani timpul nu ne va mai permite să rememorăm clipele trăite alături de încă 32 de oameni şi poate chiar să o regretăm. În voi, dragi colegi, am găsit o adevărată prietenie, voi mi-aţi devenit a doua  familie şi vreau să vă mulţumesc pentru asta ! Chiar dacă avem doar o lună jumătate de când ne cunoaştem, deja am legat o prietenie şi ăsta e cel mai important lucru.

                                                                     Claudia Moraru

Astăzi, sunt boboacă!

     Cuprinsă de emoţie şi teamă în acelaşi timp, mă grăbeam să ajung către o nouă linie de pornire, era timpul să deschid o nouă poartă, către un drum nou şi o nouă viaţă.
      Era prima mea zi ca boboacă în Liceul “Andrei Mureşanu”.  În timp ce încercam să-mi stăpânesc emoţiile, păşeam atentă şi simţeam cum un sentiment de teamă mă cuprinde atunci  când  în curtea imensă plină cu atâtea chipuri necunoscute, observ că toţi poartă  aceeaşi cravată roşie ca a mea. Eu, fredonând în minte  “Am cravata mea de pioner”, m-am îndreptat încetul cu încetul către terenul de sport, unde se ţinea Festivitatea de început de an. Eram foarte pierdută în mulţimea gălăgioasă plină cât vezi cu ochii de mureşenii jucăuşi, eleganţi şi foarte respectuoşi. Părea că totul o să fie perfect.
       Şi aşa a şi fost !... după festivitatea de început, am fost conduşi de către domnul diriginte, un om excelent cu care sunt absolut convinsă că o să ne înţelegem de minune, în sala noastră de clasă, în care voi sta împreuna cu colegii mei timp de 4 ani şi în care voi învăţa şi voi căpăta atâtea amintiri. Se putea observa cât de fericită era că noii bobocei au ajuns. Părea atât de luminată! Iar noi, neastâmpăraţi şi plini de entuziasm, fiind în număr mare, stăteam cu toţii  înghesuiţi în bănci, ca nişte puişori de găină care de abia ieşiseră din ou.
       Bineînţeles, teama se citea pe chipurile fiecăruia dintre noi şi mândria în rândul  părinţilor care ne-au însoţit.
       Dar, din păcate, timpul trece şi nu stă în loc, spre nefericirea noastră,  şi, oricât de mult mi-aş fi dorit să mai trec o dată prin prima mea zi de liceu, nu se poate, dar ea va rămâne tipărită în inima mea şi cred că şi în inimile colegilor mei.  
       Dacă ar fi să compar prima zi cu actuala zi, nu prea aş putea, pentru că am devenit foarte sociabili, deschişi şi apropiaţi între noi şi cred că acesta este de abia  începutul .
       Mi-aş dori să ne apropiem cât mai mult unii de alţii şi nu în ultimul rând de domnul diriginte. Să fim înţelegători unii cu alţii şi să ne ajutăm mereu. De asemenea, să ne maturizăm împreună, să creştem şi la sfârşit, in clasa a 12-a, să înflorim şi să ne aducem aminte că odată am fost şi noi boboci. .

                                                                                                               Mălina Oprea

Printre picături...

       Sunt atât de multe  lucruri pe care aș vrea să vi le spun, dar nu știu cum... Uneori, pur și simplu  cuvintele nu sunt de ajuns, nu mă ajută atunci când încerc să exprim ceea ce simt.
        Voi, colegii mei, sunteți, probabil, cele mai uimitoare persoane pe care le-am întâlnit. 
Eu personal văd liceul ca fiind cea mai frumoasă etapă a maturizării noastre și cred că primii pași ai acesteia au fost făcuți cu dreptul. Începem ușor, ușor să legăm prietenii, să fim uniți și să căpătăm încredere unii în alții, în ciuda faptului că suntem abia la început de drum. 
       Deși în prima zi de școală eram cu toții puțin  rezervați în a face vreo remarcă, în prezent suntem capabili să ne exprimăm opiniile fără a avea vreo reținere. 

Sper ca pe zi ce trece să ne cunoaștem din ce în ce mai  bine și... să punem cu adevarat ,,punctul pe... F! " :-) 


                                                                  
                                                    Andreea Petrică 

Catalogul postărilor "prima verba"

Dragii mei, încep să-mi pierd răbdarea! Oare chiar nu vreţi să-nţelegeţi importanţa acestui gest de început? Ulterior, vor scrie cei cu chemare, dar acum e vorba de... catalog, de prima strigare! Toată lumea trebuie să răspundă prezent! Ţine de normalitate, nu pricepeţi??? D'aia mă-nfurii!...
 
1.  Mădălina Balcu - vineri, 12 octombrie 2012
2.  Roxana Stoiţă - joi, 18 octombrie 2012
3.  Mădălina Unchiaşu - duminică, 21 octombrie 2012
4.  Cristina Moldovanu - miercuri, 24 octombrie 2012
5.  Raul Tamaş - 25.10.2012
6.  Bianca Oană - joi, 25 octombrie 2012
7.  Mălina Oprea - vineri, 26 octombrie 2012
8.  Andreea Petrică - vineri, 26 octombrie 2012 
9.  Claudia Moraru - sâmbătă, 27 octombrie 2012
10. Denisa Hosu - sâmbătă, 27 octombrie 2012  
11. Marta Majlat - duminică, 28 octombrie 2012
12. Simona Militaru - marţi, 30 octombrie 2012 
13. Claudiu Miron - marţi, 30 octombrie 2012 
14. Constantin Săgneanu - marţi, 30 octombrie 2012 
15. Cătălin Radu - marţi, 30 octombrie 2012 
16. Răzvan Mitu - marţi, 30 octombrie 2012  
17. Georgiana Niţu - miercuri, 31 octombrie 2012  
18. Diana Balint - vineri, 2 noiembrie 2012    

Prima zi...

Dragi colegi, aceste cuvinte și sentimente sunt exprimate prin prima compunere din clasa a 9-a F. A venit toamna. Frumoasele zile de vară, în care puteam lenevi în pat până târziu sunt departe acum.

Mă trezeşte o sonerie.  Ce e? Mă întreb, uitându-mă la ceas. E ora 6...

Dintr-o dată un gând mă trezeşte din starea de somnolenţă: „E prima zi de şcoală”! - o nouă viaţă începe pentru mine! Prin cap îmi trec fel de fel de întrebări: cum o să mă descurc? O să fie ok? Cum or să fie colegii? Îmi alung toate gândurile, trebuie să mă pregătesc; nu pot întârzia din prima zi! Mă îmbrac în grabă şi mă îndrept spre bucătărie, unde mă aşteaptă mama.

Pe drum spre Braşov, îmi aduc aminte de poezia lui Bacovia „Liceu, - cimitir/ Al tinereţii mele/ Pedanţi profesori/ Şi examene grele.../ Şi azi mă-nfiori/ Liceu, - cimitir/ Al tinereţii mele!" Doamne, sper să nu fie şi pentru mine aşa! Cu acest gând, mă apropii din ce în ce mai mult de locul care va deveni o a doua casă pentru mine. Îmi dau seama de asta, văzând zecile de elevi zgomotoşi care se îndreptau în aceeaşi direcţie cu mine. Cu cât mă apropii mai mult cu atât emoţia mă cuprinde din ce în ce mai tare.

Ajung în faţa şcolii, parcă mi-e teamă să aflu ce se află în spatele porţilor de fier... sau oare e doar emoţia care mă ţintuieşte în loc?!

Îmi fac curaj: „curaj găină, că te tai” îmi trece prin minte şi-mi amintesc iar versurile lui Bacovia. Se pare că asta e poezia zilei!!! Intru în clădirea imensă, unde îmi întâlnesc dirigintele şi colegii. În scurt timp aflu că dirigu e prof de română. Asta e! a fost o presimţire amintirea poeziei. Mă uit la colegi, feţele lor par la fel de speriate ca a mea. Bătăile inimii mele se accentuează cu fiecare clipă care trece. Emoţia şi curiozitatea sunt sentimentele de care sper să scap în cel mai scurt timp. Singura mea dorinţă în acest moment e să mă pot integra repede, colegii  să-mi fie prieteni, să fiu o elevă bună şi să trăiesc fiecare moment la cea mai mare intensitate. Mă aşez într-o bancă din spate împreună cu o fată cu care m-am împrietenit imediat. Îmi dau seama că Bacovia habar n-avea ce vorbeşte, cred că perioada liceului va fi cea mai frumoasă de până acum, pentru că îmi dau seama că am un diriginte pe care ne vom putea baza în orice problemă vom avea, iar colegii îmi vor fi prieteni cu siguranţă.

Sunt o norocoasă că pot face parte din acest liceu, că am nişte colegi extraordinari care, sper, că îmi vor rămâne prieteni pentru toata viaţa.

                                                                                          Bianca Paula Oană

Un nou început

Mulţi spun că anii de liceu, sunt cei mai frumoşi ani din viaţă..., ce e drept, întreaga viaţă este frumoasă cum e ea, uşoara, grea, şi fiecare etapă are farmecul ei. Vor urma nişte întâmplări pe care le vom împărtăşi împreună şi pe care le vom transmite mai departe, pe viitor, cu introducerea: "Atunci când eram în liceu...". Tot ceea ce este frumos trece repede, şi trebuie să preţuim fiecare clipă ca şi cu ar fi ultima, pentru că nu ştim când totul se va termina.

Acum circa o lună, era prima zi de şcoală, emoţiile precum şi timiditatea se puteau citi pe chipurile tuturora. Ne aflam într-un mediu nou, necunoscut ochilor noştri, cu oameni diferiţi, fiecare cu o personalitate unică. La început, unora le-a fost mai greu să se adapteze, altora mai uşor, dar, într-un sfârşit ne-am împrietenit unii cu ceilalţi. Uşor, uşor acest mediu necunoscut, a devenit o "a doua casă" pentru toată lumea, o casă unde ne întâlnim zi de zi şi socializăm, legăm prietenii, învăţăm...

                                                                                                                                       Raul Tamaş

Frunze de toamnă...

…Nu sunt decât o frunză de pe cealaltă parte a Prutului, care, purtată de vânt, a ajuns aici, în Brașov, la Liceul “Andrei Mureșanu”.

Vântul vieții m-a adus printre alte frunze, printre alte suflete ce și-au găsit destinul în paginile cărții clasei  9F.

                Anii de liceu sunt cei mai frumoși ani din viața unui adolescent, prin sălile şi culoarele liceului începem să cunoaștem diversitatea lumii și să descoperim ce se ascunde în inimile și gândurile fiecărui coleg.

Dragi colegi, am început o filă nouă din izvorul destinului și sper să ne strângem mereu de mână, la bine și la rău. În Brașov,  mi-ați devenit o familie, o familie care e legată strâns cu un nod de prietenie sinceră; sunteți firi sociabile și mereu cu zâmbete pe față, niște flori blânde-n primăvară ce trăiesc clipe sfinte lângă prietenii ce le înconjoară; sunteți persoane ce cunosc limita oricând și mereu aveți fapte bune în gând.

Pentru noi viitorul deja a început ....

                                                                                                                    Cristina Moldovanu 

4, cu dirigu', 5...

Curtea Castelului Huniazilor şi...

noi, castelanii, la balcon!

 Şi dacă tot nu v-aţi grăbit cu scrisul, iată că blogul ne joacă feste şi cea mai populară postare de până acum s-a trezit înlocuită cu o alta care face... prezenţa pe blog şi eu m-am văzut nevoit să  revin cu alt text.
Costi! Să te văd: poţi reface bucăţica de text pe care o scriseseşi?? Eu, cum vezi, am  umplut locul cu alt mesaj! Iar pozelor le-am adăugat câte un comentariu ca de la voi... Dar tot nu mi-a trecut supărarea! E rândul vostru!

Ce-o fi în spatele uşilor închise??

Ce ne-a plăcut la Sarmizegetusa!..

Această masă a fost una din cele mai aşteptate mese din viaţa mea. Cred că am aşteptat aproape două ore, dar a meritat din plin.:) (porţie triplă):))

6,30, dirigu' la balconul nostru

Ce frumoasă a fost acea dimineaţă. :x

Şase! a venit dirigu',  dar noi...

Clipe de neuitat împreună cu fetele din a 10-a. Mai dădeam o fugă din când în când cu Răzvan în camera lor. :D

Gata! Ne-am trezit!!

Avem treabă!

aşteptam micul dejun!

Ne e foameee!

Mulţumim! şi încă ce poftă avem!!!

La Coloana Infinitului norii ne-au

Nu chiar toţi ne-am trezit. Unii au avut nevoie de un impuls din partea colegilor. (corect Răzvane?) :)) :)).
Nu am să uit niciodată cum râdea domn` diriginte de pe balcon, în timp ce eu, Costi şi RFC (Radu Cătălin Florin), îl atacam pe "săracu`" Răzvan cu perne pentru a-l înviora puţin.:))

Văd că a luat Claudiu tot ce era mai bun, dar am găsit şi eu o "portiţă" pentru a mai scrie ceva. Acea femeie a trecut pe lângă noi de nenumărate ori până să îşi dea seama că numai noi nu primiserăm ceai, şi nu ar fi fost o problemă aşa de mare dacă nu am fi fost "morţi" de sete, pentru că nu mai aveam nimic de băut şi nu aveam nici de unde să cumpărăm.

Aici râdeam cu RFC (Radu Cătălin Florin) de felul cum îşi tăia roşia cu furculiţa, şi cum cu acelaşi instrument încerca sârguincios să îşi întindă pateul. :)) Costi, îmi cer scuze că m-am băgat peste povestea ta. :d

La Masa Tăcerii... eu tot încercam să nu mă dau mai în dreapta (dreapta mea), ca să nu îmi mai bată lumina pe faţă.

jucat feste! Dar poza rămâne!

La Masa  Tăcerii, cu prinţesele...

Mănăstirea de la Curtea de Argeş este una dintre cele mai frumoase mănăstiri pe care le-am văzut, poate chiar cea mai frumoasă. Am reuşit să plec şi cu o mică iconiţă.

 Camarazii mei de excursie, aţi "furat" momentele amuzante, dar aţi omis momentele frumoase din prima seară, aş dori să încep cu momentul în care voi  (Claudiu, Costi şi RFC) aţi intrat în restaurant şi v-aţi "pus" pe comandat, în timp ce noi, restul, ne pregăteam de plecare, totuşi aţi spus că v-aţi distrat, la fel şi eu. :))

Detaliu de la Castel

Mormintele regilor reîntregitori de ţară

O alta "fază" amuzantă a fost "Prima farsă făcută pe RFC", şi acum, când îmi aduc aminte, îmi vine să râd, dar să nu uităm şi capitolul II din cartea "Farse pe RFC", dar aici las "onoarea" altui camarad de excursie să povestească.
 Referitor la ce aţi spus, aveţi dreptate... clipe de neuitat. Îmi aduc aminte de acea dimineaţă, Claudiu, dar şi de seara precedentă! :)) Vă mulţumesc, că m-aţi trezit..., acum, când stau şi mă gândesc, ştiu de ce m-aţi trezit aşa... nu v-a lăsat inima să pleca
ţi fără mine :)

În lumea viselor frumoase...

... când prieteni îţi veghează somnul!

Hurezu - Vine cineva la o ceşcuţă cu ceai??!

Detaliu la Coloană

Alt detaliu

Frumoasa frumoaselor dintre mănăstiri

Vis de bobocel .

Nici nu ştiu cu ce aş putea să încep descrierea celui mai frumos vis, a ceva ce nu credeam că va exista vreodată. Nu mi-am imaginat că voi întâlni cândva în viaţa mea o persoană atât de deosebită, atât de specială şi de bună la suflet ca dumneavoastră, domnule diriginte. Cred că am avut cea mai mare baftă din lume să am un al doilea "tată", pe cineva atât de cald şi de înţelegător.
Cât despre voi, dragii mei colegi, sunt onorată să am parte de nişte persoane atât de prietenoase, sufletiste şi minunate. Sper că pe parcursul acestor patru ani să ne înţelegem tot atât de bine, să fim mereu uniţi ca fraţii şi să nu îl dezamăgim pe dragul nostru diriginte.
Mă bucur să văd că şi "veteranii " acestui liceu ne încurajează şi ne transmit gândurile lor bune .
Mă voi limita deocamdată doar la aceste câteva rânduri, e un început timid, dar postările următoare vor fi probabil mai generoase.
                                                                                      Mădălina Unchiaşu

Sunteţi nişte colegi super...

13! şi... 30 - 2 (n.n., AN)

Iată că un nou capitol din viaţa noastră de elevi a început şi am devenit bobocei. Îmi doresc să fim o clasă unită, pe care toţi să o invidieze. Din cât v-am cunoscut până acum, mi-am făcut o părere foarte bună, sunteţi nişte colegi super în adevăratul sens al cuvântului. Sunteţi întelegători, iertători şi mai ales deschişi în a asculta şi problemele celorlalţi. Să rămâneţi aşa, să nu vă schimbaţi! Eu îmi doresc ca 9F să fie o mândrie pentru "Liceul Andrei Mureşanu" şi sunt sigură că sunteţi de aceeaşi părere cu mine :).
Cât despre domnul diriginte, nici nu am cuvinte, am o părere extraordinară despre dumneavoastră, sunteţi un om de nota 10 şi mă bucur nespus că avem un diriginte ca dumneavoastră. Mă bucur că putem găsi în dumneavoastră un sprijin şi o alinare, ne-aţi dat de înţeles că sunteţi dispus să ne ascultaţi, orice problemă am avea, şi pentru toate acestea vă mulţumesc :)!
Roxana

Mai sunt 14 zile!!!

Scor: 31 - 1
Vaaai, ce ruşine!!

Câteva cuvinte de început...

Destinul ne-a adus împreună în frumoșii ani de liceu și sper să rămânem împreună până la sfârșit! Vor fi zile bune și zile mai puțin bune, important e să fim alături unii de ceilalți. Tare mi-aș dori să fim uniți, nu doar la "prostii", ci și la lucruri bune. Chiar dacă ne cunoaștem de puțin timp, sper că ne vom înțelege foarte bine, asta e tot ce contează! Dragi colegi, orice ar fi, eu sunt aici pentru voi! :)

Cât despre domnul diriginte, vreau să spun că sunteți cel mai bun și ca diriginte, dar și ca un "tată" pentru noi în acești ani. Vă mulțumim pentru munca depusă pentru noi, pentru răbdarea pe care o aveți cu noi, mai ales acum, la început.
...

Predoslovie...

Simt nevoia să adresez celor care "ne-au dat nume" doar două trei cuvinte: Dragii mei boboci de prin amfiteatre şi săli de curs, iată că titlul câştigător acum vreo... patru ani împliniţi ajunge, în sfârşit, să acopere o realitate a clasei noastre, a spiritului pe care voi l-aţi cultivat şi pe care eu mă simt dator să-l duc mai departe! Cum voi spuneaţi că formăm o familie, eu mă străduiesc, la rându-mi, să vă fac să vă simţiţi pe acest blog, cum e şi firesc, exact ca la voi acasă! Cei mici vă aşteaptă cu drag!! Acceptaţi-le invitaţia şi încurajaţi-i!
Aşaaa! şi acum să trecem şi la treburi stringente:
boboceii mei dragi! de astăzi aştept să "curgă" postările voastre dintâi... În fiecare zi voi monitoriza blogul şi vă voi atrage atenţia: MAI SUNT 15 ZILE!! (astăzi!, că mâine vor mai fi 14... şi tot aşa!). Aştept să fac prezenţa pe blog! Ştiu că se poate! - au dovedit-o Prinţesele! Spor la muncă şi inspiraţie din belşug!! Cine-i primuuuul??
AN