vineri, 30 august 2013

Repetabila povară ("I have a dream!") - scurt istoric



În urmă cu mai multe milenii unii spun două, alţii trei, alţii niciunul... pe aceste meleaguri a luat naştere un neam, din păcate divizat. Totuşi, acest popor a avut un vis, un vis făurit de marele rege Burebista, ce a unit întregul poporul sub acelaşi sceptru formând un trainic regat, care îşi poartă rădăcinile până în zilele noastre. Acest popor a fost încercat de toate urgiile, dar, prin credinţă şi bărbăţie a reuşit să-şi poarte crucea şi să nu-şi abandoneze credinţa şi jurământul cel strămoşesc sfidând toate ispitele, una după alta. Sodomia unei mari Republici, distrusă de propria corupţie, s-a izbit de acest scut carpato-danubiano-pontic, dar fără succes, după aceea eretica doamnă, ce bea din cupa desfrâului şi a mâniei a încercat să distrugă credinţa acestui popor, dar fără succes. După ce aceste două urgii, s-au înăbuşit lovind acest scut, mai mult sau mai puţin, s-a ridicat alta, la fel de sângeroasă că şi celelalte, dar, cu mai multă ura în sânge, această bestie, ce purta steagul profetului, a încercat să subjuge acest biet popor, timp de multe secole, dar cine suntem noi să spunem cât timp am fost chinuiţi de osmanlâi?
Cert este că în această luptă, purtată împotriva padişahilor şi divanelor, avem sfinţi, acest popor a dat, martiri şi neo-martiri, aici doresc să ne amintim de Sf. Constantin Brâncoveanu, omul care a murit de 5 ori, deoarece cu fiecare fiu al sau, care era devorat de bestia osmanlâtă, bravul nostru voievod murea şi el. Iar moartea lor a fost una de martiri, de ce martiri? Deoarece au murit pentru sfânta credinţă ortodoxă. Dar cum binele triumfă întotdeauna această bestie verde, a fost frântă. Dar, Dumnezeu pe cei ce Îi iubeşte, Îi încearcă, aşa că aici a venit, înaintea bestiei osmanlâie, dar, şi-a scos colţii după, un omuleţ, cu două fete, fals... acest om a tot încercat să îşi schimbe istoria, spunând că este aici cu mult înaintea "adevăraţilor autohtoni", această neînsemnată fiară cu două feţe încă mârâie şi astăzi, dar degeaba. Totuşi, cea mai sângeroasă această fiară a fost şi încă rămâne, omorând copiii, femeile şi bărbaţii acelui încercat popor, care încă era dezbinat. Dar, o rază Dumnezeiască a mângâiat acest popor şi i-a îndepliniţi un vis secular, reîntregirea sa, din nou, sub acelaşi sceptru, dar de data aceasta sub sceptrul regelui Ferdinand.
 În toate aceste secole, hidra şi-a băgat coada pe unde a putut şi a încercat să polueze şi acest biet popor, din păcate a reuşit, iar, "planul" hidrei este atât de aproape...


Dar, revenind la povestea noastră, altă urgie s-a abătut asupra acestui popor, aceast monstru venea din zona Georgiei, mai exact din oraşul Gori. Acestă năpârcă şi-a infiltrat şerpii peste bietul popor atât de încercat, dar dornic să-şi apere din nou independenţa şi credinţa, hotărât să moară pentru ţara sa şi pentru crezul sau cel strămoşesc.


În primă fază, năpârca a biruit dezbinând acest popor şi secerând cei mai de seamă locuitori ai săi, dar, în această perioadă neagră, în care năpârcile au controlat totul visul acestui popor s-a metamorfozat într-un coşmar, totuşi, misiunea acestui popor nu se terminase, acest popor primeşte o nouă nădejde, o nădejde ce a trăit o viaţă duhovnicească de peste 50 de ani, ce a îndeplinit o misiune timp de 33 de ani, pe acest pământ ales de Domnul Dumnezeul nostru, această binecuvântare a fost tăria acestui popor, nădejdea sa şi tot odată mielul sacrificat. Aceast colos al neamului nostru a fost prigonit de veninoasele năpârci aidoma întregului neam, totuşi acest sfânt al nostru a prezis căderea secerii şi ciocanului, dar ne-a avertizat că va veni o vreme şi mai grea, vremea în care bătălia se va da în om, atunci, nu vor mai exista sfinţi ci doar mucenici, aceea va fi vremea stelei cu 6 colţuri.


Acum trăim acel coşmar sau mai bine spus acest coşmar, dar, după noapte vine zi, după ploaie vine curcubeu, iar, după moarte vine viaţă. Aceast basm este la final, nu voi încheia cu tradiţionalul "şi-am încălecat pe-o şa", voi încheia altfel... "I have a dream!" Visul meu constă în continuare moştenirii strămoşeşti şi continuarea drumului pe care am pornit. Trebuie, ca neam, să ne purtăm crucea până pe Golgota...

"Ne vom întoarce într-o zi" au spus mucenicii noştri, ei sunt printre noi, dar, încă nu îi vedem, din păcate. Au fost şi vor fi cu acest neam, mult încercat, căci ruguri de flăcări ard la graniţele ţării… “Şi pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc” 


marți, 20 august 2013

Pe picior greșit!

 Postez aceste fotografii pentru a-i arată bunului nostru prieten RFC (Radu Florin Cătălin), că oricui i se poate întâmpla să fie prins pe picior greșit cu farsele.



       Dragă Radu din câte se vede în această fotografie, nu ești singurul meu prieten pe care îl prind pe picior greșit. Ce pot zice s-ar părea că mă pricep destul de bine la asta. Deci vezi și tu că nu e nici un motiv de supărare!                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                



 Dar... Vorba aia: "După faptă și răsplată". Din câte vezi Radule până la urmă și "maestrul" a pățit-o, că na :" Cine săpa groapa altuia cade singur în ea".                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                        


 Până la urmă a venit și "împăcarea". Prietenii buni mereu fac chestii din astea și în nici un caz nu ar trebui să te superi că ți se întâmplă așa ceva. Eu sunt mândru că mi să întâmplat asta. E prima data și sper că nu e ultima.                                                                                                                                                      
                 

        Din fericire pentru mine, Mădă a fost lângă mine care sincer să fiu cred că mai degrabă, aștepta să imi toarne ibricul cu apa în cap decât să mă spele.:))                                                                                    

                                                                                  
Claudiu

luni, 19 august 2013

Repede ca vântul...

      Cât de repede a trecut cea mai lungă şi frumoasă vacanţă! Îmi aduc aminte de festivitatea de încheiere, ca şi cum ar fi fost ieri. Pe atunci, eram bobocei, piticii liceului. Dar am trecut peste acest stadiu minunat şi vom fi clasa a X-a. Această clasă va însemna încă un an cu cei mai buni colegi pe care îi puteam avea, încă un an sub "aripa " domnului diriginte...
      Dar nu vreau să mai vorbesc despre şcoală, pentru că încă este vacanţă! Vacanţă, cel mai frumos cuvânt, cuvântul care, cred, redă zâmbetul pe buzele oricărei persoane. Deşi nu mai sunt multe zile de vacanţă, trebuie să ne bucurăm la fel de tare de ele! Adică ce poate fi mai frumos decât să te relaxezi în fiecare zi  cu familia sau cu prietenii, la munte sau la mare..., oriunde! 
      Dragi colegi, drag domn diriginte, a doua familie a mea, sper că v-aţi simţit bine în vacanţă! Eu am fost plecată, am făcut o vizită din nou mării şi altor oraşe şi m-am simţit foarte bine. Cu unii dintre voi  m-am mai întâlnit în vacanţă, dar tot mi-e dor de voi. 
                                                                                                                            N.G. 

joi, 1 august 2013

Calomnii contemporane!



De câteva zile se tot face la Tv propaganda "pedepsirii torţionarilor comuniști", o idee bună, dar am o mică întrebare: " De ce abia acum? De ce nu a venit vorba de aşa ceva în '90, când încă erau în viaţă şi mai mulţi torţionari? Oare nu este o nouă palmă adusă sfinţeniei mucenicilor din temniţe? De canonizarea lor, nu am auzit NIMIC, iar de retragerea titlului de Cetăţean de Onoare a Sfântului Mucenic Valeriu la fel, nimic! De câteva zile îmi tot aduc aminte ultimele cuvinte ale  martirului Mircea Vulcănescu, ce s-a sacrificat salvând viaţă unui camarad de temniţă, cu mult mai tânăr ca el. Vulcănescu a spus: " Nu dorim să ne răzbunaţi, dorim să nu ne uitaţi!" Oare, noi ce facem acum?
Sincer să fiu, îmi este milă de acei torţionari şi o groază mă cuprinde când citesc sau aud mărturii, nici nu ne putem imagina ce conştiinţă sadică aveau aceştia, dar nu sunt eu în măsură şi nici "jurnaliştii", care erau aseară la un post Tv, să judecăm. Pentru asta, să-i lăsăm pe foştii deţinuţi politic, care au trăit şi au biruit acel iad şi, mai presus de toate, pe Dumnezeu. Noi aruncăm cu atâta venin, pe când Sfinţii Închisorilor se rugau pentru iertarea torţionarilor. Atât timp cât niciunul dintre noi, nu a trecut prin iadul temniţelor comuniste nu avem voie să luăm piatra şi să aruncăm.

Acum arătăm că suntem un popor brav? De ce nu am arătat asta în '90? înainte de venirea lui Ilici "la putere", presupun că nu mai trebuie să spun cine chema trupele sovietice în 1948, în timpul revoltei studenţeşti de la Cluj.
Tot aseară m-a amuzat o doamna roşcată, nu ştiu cum o cheamă sau cu ce se ocupă, deoarece nu sunt "un devorator" de Tv. "Tanti", în jur de 30-35 de ani, dădea cu "noroi" în generaţia mea, spunând că niciun copil de 15-16 ani nu ştie cine este Corneliu Coposu sau Iuliu Maniu şi susţinea că "ei", cei de-o vârstă cu dânsa trebuie să facă ceva pentru ţară. Am văzut ce au făcut ei, iar vina se aruncă de la o generaţie la alta, astfel formându-se un cerc vicios.
"Generaţia adultă" nu este conştientă de dorinţa de schimbare şi de cunoaştere a noastră, a generaţiei tinere. Evident, fiecare pădure are leşurile ei, dar şi vlăstari, care se încearcă cu ardoare să fie tăiaţi din rădăcină. Şi în societatea de astăzi, se văd "atacurile" generaților mature asupra noastră, cel puţin noi nu am pus mâna pe ştampila de vot niciodată. Deci, nu noi l-am votat pe Ilici în '90, nici pe Constantinescu (distinsul domn era preşedinte, când eu abia mă năşteam), nu eu i-am dat al doiela mandat lui Iliescu, iar de Băsescu nu mai spun, atunci abia intram timid în Clasa Întâi. Noi nu am fost părtaşi cu puterea, noi nu ne-am "vândut sufletul" lui Memphistofel pentru o găleată cu o sigla de partid, 2 tricouri şi un ulei, dar vina "ne aparține", deoarece atunci când vorbim de patriotism suntem catalogaţi şi arataţi cu degetul (Doar ce ştie X-ulescu despre dragostea de ţară?) 

Să nu uităm că abia acum începe să renască naţionalismul în procent tot mai mare, datorită celor tineri care sunt tot mai atraşi de "Dreapta naţionalistă", mult scuipată şi calomniată, alţii încă mai plâng Regimul comunist sau îşi pun speranţe în Ponta şi Crin (acestui domn, nu-i pot spune Antonescu).
Acum să concluzionăm: Dacă torţionarii vor fi daţi în judecată, chiar totul va fi corect? Să nu uităm că Tribunalul Militar, încă nu i-a retras condamnarea la moarte lui Ion Gavrilă Ogoranu, deci încredere în "maturitatea" lor, nu am. Aviz amatorilor, dacă chiar doriţi să faceţi ceva pentru mucenicia din temniţe, faceţi mai multă presiune, deoarece dumneavoastră aveţi pârghiile mass-media! Dacă chiar aveţi dragoste de sfinţii din temniţe, de ce nu aduceţi vorba de canonizare, pe post?


R.M