luni, 9 septembrie 2013

Roşia Montană nu-i locală, când otrava-i naţională! Uniţi, salvăm Roşia Montană!

România renaşte! Piaţa Universităţii învie! Ion şi Gheorghe s-au trezit din "somnul cel de moarte" şi luptă pentru patria lor, luptă pentru moştenirea urmaşilor, luptă pentru bogăţia ţării, pentru demnitatea ei şi pentru conservarea patrimoniului "Grădinii Maicii Domnului". Ieri, în toată ţara, românii au ieşit în stradă în număr mare pentru a protesta împotriva RMGC (Roşia Montană Gold Corporation).
Paradoxal, de 1 săptămâna, pe toate canalele au apărut acele spoturi publiciare cu oamenii de la Roşia Montană care "vor doar să muncească", tare curios sunt ce sumă de bani au primit pentru a se plânge în reclame, deoarece doamna, "care croşetează ciorăpei" când nu este în faţă camerelor de filmat, înjură ca la uşa cortului( Vai ţie, Sodomă!), paradoxal aceeaşi doamnă Sanda Lungu (cea ce croşetează ciorapi în clipuri şi îi înjură pe protestatari, în stradă) a apărut şi la
Antena 3, adică la acel post de televiziune care în urmă cu un an, ne chema pe toţi în stradă, dar, PARADOXAL sau nu, acum este împotriva acestor proteste (cam aşa se întâmplă când îţi vinzi sufletul lui Mamon).

Proteste sunt de 8 zile, dar, politicienii tac, mai puţin domnul Căcărău, care "susţine" strada 
(oricum căzuse mult în sondaje), apelează la toate mijloacele şi domnul Ponta, care era împotriva acestui proiect când era în Opoziţie, iar acum, când este văzut cu sacii în căruţă, ca Prim-Ministru va da aviz, iar, ca deputat va vota împotrivă (asta mi se pare bătaie de joc, ăştia chiar îşi bat rău joc de noi!) Dar cireaşa de pe tort vine abia acum, ieri, doar în Bucureşti au fost peste 20.000 protestatari, iar televiziunile (care aveau timp de aşa ceva, alţii încă au rămas la "regii" ţiganilor şi alte aberaţii care, stupefiant, aduc rating) spuneau că în stradă sunt "câteva mii"( manipualre... manipulare...). În timp ce televiziunile "care se respectă" vorbeau de ţigani, de regi sau împăraţi ţigani sau de alte prostii, în toată România oamenii erau în stradă, şi nu numai! Românii din diaspora au ieşit şi ei, Madrid, Tokyo, Montreal, Londra, Copenhaga etc., au strigat într-un singur glas şi cuget: "Uniţi salvăm Roşia Montană!"

Şi acum pentru cei ce sunt PRO RMGC, vă întreb: Este normal ca pentru 5-6 ani şi 1000 locuri de muncă, care vor dispărea după ce se va termina exploatarea, iar acei oameni vor intra iar în şomaj, aurul, argintul, germaniul, wolframul, uraniul şi celelalte metale rare să fie vândute( moca) pentru totdeauna? Este normal să "radem" 3 munţi de pe hartă? Este normal să ne otrăvim apele, să ne otrăvim pânza freatică? Este normal să nu lăsăm nimic urmaşilor noştri? Este normal să te laşi călcat în picioare?
Românule, care stai în casă, cât costă tăcerea ta? În aceste zile, internetul a bătut televizorul!

R.M

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu