Doamna Anne Graham, într-un interviu în
emisiunea "Early Show" (Spectacolul matinal), a fost întrebată de Jane Clayson,
cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 şi i s-a pus o întrebare la care
mulţi ar fi dat răspunsuri nesatisfăcătoare:
"Cum a putut Bunul
Dumnezeu să lase să se întâmple aşa ceva şi să privească atât de nepăsător
aceasta catastrofă de pe pământul Americii?"
Anne Graham, după ce a
meditat câteva clipe, a dat un răspuns magistral, a răspuns cu nişte replici
foarte logice, profunde şi inspirate, nepregătite dinainte (se poate vedea pe
videoclipul înregistrat). Dânsa a precizat foarte calm şi explicit, precizând
următoarele:
"Şi eu mi-am pus
deseori această întrebare şi mi-am găsit următoarele răspunsuri... Cred - nu
cred, dar sunt profund convinsă - că Dumnezeu a fost şi rămâne adânc întristat
de aceasta, la fel ca şi noi, numai că noi, de ani de zile, Îi spunem şi chiar
Îi poruncim să iasă din şcolile noastre, din guvernul şi din vieţile noastre, că
ne descurcăm şi singuri, fără ajutorul Lui...
Şi, fiind El un
adevărat gentleman, cred că pur şi simplu S-a dat, calm, la o
parte...
Cum de mai îndrăznim
noi oare să-I cerem binecuvântarea, mila şi protecţia Sa, daca Îi
cerem să ne lase în pace? (În lumina recentelor evenimente, fiind vorba de
atacuri teroriste, atacuri armate în şcoli etc.)
Cred că totul a început
când Madeleine Murray O'Hare (doamna care a cerut ca America să devină o ţară
atee şi care a fost ucisă, iar corpul ei a fost găsit recent) a afirmat că nu
dorea nici un fel de rugăciuni în şcolile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea
ei a fost aprobată şi a devenit lege obligatorie în
SUA...
Apoi, cineva a spus că
mai bine nu am citi Biblia în şcoli (Biblia care spune să nu ucizi, să nu furi
şi să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi), iar noi am spus
O.K. ...
Apoi, dr. Benjamin
Spock a spus că nu ar trebui să ne plesnim copiii atunci când se poartă urât,
pentru că aceasta le-ar afecta mica lor personalitate şi stima de sine (fiul dr.
Spock s-a sinucis). Iar noi am spus că un expert trebuie să ştie ce vorbeşte,
aşa că am spus O.K.
Apoi, altcineva a spus
că profesorii şi diriginţii nu ar trebui să îi disciplineze pe copii atunci când
greşesc. Iar conducătorii de şcoli au spus ca nici un membru al personalului să
nu atingă vreun elev atunci când se poartă urât, pentru că şcolile nu au nevoie
de publicitate proastă şi în nici un caz de procese. (Totuşi, există o mare
diferenţă între a disciplina şi a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili,
etc.). Iar noi am spus O.K.
Apoi, cine ştie ce
membru inteligent al Consiliului de Conducere al vreunei şcoli a spus că,
băieţii fiind băieţi, vor face dragoste oricum, deci ar trebui să le dăm fiilor
noştri prezervative. Aşa, ei vor putea să se distreze cât vor, iar noi nu va
trebui să le spunem părinţilor că le-au primit de la şcoală. Iar noi am spus
O.K.
Apoi, unii dintre
aleşii noştri de vârf au spus că nu contează ceea ce fac în viaţa lor privată
atât timp cât îşi fac treaba la slujbă. De acord, a spus fiecare din noi, mie
nu-mi pasă de ceea ce face altcineva, inclusiv preşedintele, în viaţa sa
privată, atât timp cât am o slujbă şi economia merge
bine.
Apoi, nişte libertini
au cerut să tipărim cât mai multe reviste cu femei goale, în semn de respect şi
apreciere a frumuseţii feminine... Iar noi am spus O.K.
Apoi, altcineva a
împins acea apreciere un pas mai departe, publicând fotografii cu copii goi, şi
încă mai departe, afişându-le pe Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la
liberă exprimare.
Apoi, industria
show-business-ului a spus: hai să facem show-uri TV şi filme care să promoveze
îndepărtarea de Dumnezeu, violenţa şi sexul ilicit, să înregistrăm melodii care
să încurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea şi temele satanice. Iar
noi am spus că nu este decât entertainment - amuzament, nu are efecte adverse şi
oricum nu o ia nimeni în serios, aşa ca totul a mers
înainte.
Iar acum ne întrebăm
speriaţi de ce copiii noştri nu au conştiinţă, de ce nu disting Binele de Rău,
de ce nu îi deranjează să ucidă pe străini, pe colegii de clasă sau pe ei
înşişi. Probabil că, dacă ne-am gândi mai mult, ne-am da seama de
ce.
Cred că totul se reduce
la faptul că ceea ce vei semăna, aceea vei şi culege.
Noi Îi spunem lui
Dumnezeu: „Dragă Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetiţa ucisă în clasă?” Iar
Dumnezeu răspunde: „Dragul meu, Eu am fost alungat din şcoli, nu puteam fi acolo.
Cum puteam Eu fi acolo, când voi mi-aţi spus să plec din
şcoli?”
E ciudat cum oamenii Îl
dispreţuiesc pe Dumnezeu, şi apoi se întreabă cu naivitate de ce totul merge tot
mai prost. Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne
îndoim de ceea ce spune Biblia.
E ciudat cum de toţi
oamenii vor să meargă în ceruri, deşi nu cred, nu gândesc şi nu spun sau nu fac
nimic din ceea ce scrie în Biblie.
Este ciudat cum de unii
pot spune: „da, eu cred în Dumnezeu” şi de fapt să îl urmeaze pe Satana, care, se
ştie că, la rândul lui, crede şi el în Dumnezeu...
E ciudat cum ne repezim
să judecăm, dar nu ne place să fim judecaţi. E ciudat cum de se pot trimite mii
de glume prin e-mail şi ele se răspândesc precum focul sălbatic, dar când începi
să trimiţi mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gândesc de două ori înainte
de a le trimite şi altora.
E ciudat cum de tot
ceea ce este vulgar, crud şi obscen trece liber prin cyberspaţiu, dar orice
discuţie publică despre Dumnezeu este împiedicată la şcoală şi la locul de
muncă.
Este, în sfârşit,
ciudat cum poate fi cineva atât de înflăcărat de dragoste pentru Hristos, fiind
în acelaşi timp un creştin invizibil în timpul săptămânii."
(Interlocutoarea a mai
venit şi cu alte argumente, dar ne oprim aici).
.jpg)
