Fiecare dintre noi a pus măcar o dată o întrebare inocentă, inocentă din punctul de vedere al celui ce întreabă, al interogatorului, dar nu privită aidoma şi de cel interogat, cel interogat probabil mai în vârstă, şi a primit un răspuns asemănător. În prima "fază", o mică mustrare: "Asta nu-i treba ta!", urmată de o "portiţă de scăpare", prin care putem deduce singuri răspunsul la întrebare. Totul este psihologie...
Un astfel de răspuns a primit şi Fănică de la mai vârstnicul pocovnic Iordache, într-o discuţie purtată la câţiva ani de la "întâmplările ciudate" la care a fost supus acesta.
Finalul operei este o "răsturnare de situaţie", cititorul sesizând aceasta cu ajutorul unei antiteze. Pocovnicul, în tinereţe, a făcut aceleaşi greşeli pe care le-a făcut şi Fănică, observând astfel naivitatea oamenilor tineri. Trecut prin viaţă, pocovnicul ajuns la bătrâneţe este un alt om, unul mult mai responsabil, acum reorientându-se în viaţă, încercând să o ajute pe fiica sa, să se stabilească la casa ei, dând dovadă că acum este un tată iubitor.
În încheiere, am putea spune că greşelile din tinereţe se întorc asupra noastră: greşelile pocovnicului Iordache s-au întors asupra sa prin intermediul lui Fănică, viitorul său ginere.
Razvan Mitu
P.S. Mi s-a părut interesant să publicăm şi această a doua încercare, mai ales că punctul de vedere al lui Răzvan este sensibil altul decât al Cristinei... Remarcabile - ambele eseuri!
mă bucur că v-a plăcut eseul meu, dar sincer să fiu, mie îmi place mai mult eseul Cristinei
RăspundețiȘtergere