“Pasăre mai frumoasă ca fumul de deasupra casei părintești nu s-a vazut.”
De ce dragostea de meleagurile natale este eternă și arde mereu în lumea zbuciumată
a spiritului nostru ? De ce ținuturile
pe care Dumnezeu le-a hotărât să-ți fie Leagăn și Casă sunt pline de har și lumină?
Amintirile copilăriei și afecțiunea celor din jur rămân, pentru fiecare în
parte, agoniseala cea mai de preț a sufletului pe care o purtăm până în Cer.
Legătura noastră cu ținutul de
naștere, cu baştina, devine mai evidentă atunci când drumurile vieții ne duc departe, în
lume, iar glasul puternic al patriei ne cheamă mereu, ne răscolește în memorie părinții
și bunicii.
Nu știi cum e să fii departe de tot,
să știi că locul tău nu e acolo, iar miile de amintiri din gând te apasă, zici că
totul trece și te închizi în colțul tău rece. Îți curge o lacrimă și îți speli cugetul
în mii și mii de idei. Aștepți..., aștepți și numeri toate zilele, cu lacrimi și
gânduri umpli toate filele.
Muzica patriei e Leagănul copilăriei.
Mi-e dor ... mi-e dor de frunzele uscate-n toamnă, mi-e dor de mirosul gutuilor
coapte, mi-e dor de cerul plin cu stele de deasupra inimii mele, mi-e dor de iarba
verde în rouă în diminețile de vară.
Indiferent unde
trăim, "casa părintească" rămâne leagănul în care ne aşternem locul
de veci.
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu